Categories: Fără categorie

Boris Johnson i-a comunicat cancelarului german că lacunele din negocierile comerciale ar trebui acoperite curând

Premierul britanic Boris Johnson i-a comunicat duminică cancelarului german Angela Merkel că trebuie făcute progrese în negocierile comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană în următoarele zile pentru a acoperi “lacunele semnificative” existente, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Premierul britanic, care a discutat duminică cu omologul german, şi-a reafirmat convingerea că, “deşi convenirea unui acord în zilele următoare ar fi benefică pentru ambele părţi, Marea Britanie este de asemenea pregătită să încheie perioada de tranziţie în stil australian”, conform unui comunicat al biroului premierului Boris Johnson.

“Prim-ministrul a subliniat că trebuie să se facă progrese în zilele următoare pentru a reduce lacunele semnificative în special în domenii precum pescuitul şi condiţiile de concurenţă echitabile prin intermediul unor discuţii intensive între negociatorii şefi”, conform sursei citate.

Australia nu are un acord cuprinzător de liber schimb cu UE, astfel încât cea mai mare parte a comerţului se face în conformitate cu normele OMC.

Articole recente

Acțiunile Palantir scad cu 9%, înregistrând a cincea zi consecutivă de scădere de la nivelul record

Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…

5 ore ago

SUA majorează tarifele la oțelul și aluminiul importat pentru turbine eoliene, macarale și vagoane de cale ferată

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…

5 ore ago

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită pe 28 iulie 2025

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…

7 ore ago

Ministrul japonez al apărării a discutat în Turcia despre cooperarea în domeniul industriei de apărare şi posibila achiziţie de drone

Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…

8 ore ago

Concordia propune plăţi anticipate din Pilonul 2 în caz de boală şi creşterea deductibilităţii la Pilonul 3

Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…

8 ore ago

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More