International

Brazilia: Bolsonaro şi-a lansat candidatura la prezidenţiale

Preşedintele brazilian de extremă-dreaptă, Jair Bolsonaro, şi-a lansat duminică aceasta candidatura pentru alegerile prezidenţiale din octombrie, în cursul unui miting la Rio de Janeiro, criticând din nou Curtea Supremă şi pe adversarul său în frunte în sondaje, fostul preşedinte de stânga Lula da Silva, notează AFP, potrivit Agerpres.

Jair Bolsonaro şi-a îndemnat partizanii să-l susţină ieşind în stradă la 7 septembrie, de Ziua naţională, aşa cum au făcut şi anul trecut cu manifestaţii în care s-au scandat lozinci antidemocratice.

“Vă chem pe toţi să ieşiţi în stradă pentru ultima oară la 7 septembrie”, a declarat el pe un ton aprins, criticând Tribunalul Federal Suprem (STF) aşa cum este obişnuit. “Aceşti câţiva surzi în haine negre trebuie să înţeleagă care este vocea poporului”, a spus el despre această instituţie.

“Supremul este poporul!”, i-au răspuns partizanii săi.

Jair Bolsonaro a spus că se roagă lui Dumnezeu “pentru ca Brazilia să nu cunoască niciodată durerile comunismului”, într-o referire la Luiz Inacio Lula da Silva pe care l-a acuzat, fără să-i pronunţe numele, că vrea sa îngrădească libertăţile dacă revine la putere cu ocazia alegerilor prezidenţiale de la 2 şi 30 octombrie, unde acesta este marele favorit.

Potrivit ultimului sondaj Datafolha, realizat în iunie, fondatorul Partidului Muncitorilor (PT) ar obţine 47% din voturi în primul tur, cu mult înaintea lui Jair Bolsonaro (28%).

Şeful statului în exerciţiu a lansat un apel direct către tinerii brazilieni, dintre care majoritatea, potrivit sondajelor, îl preferă pe Lula: “Trebuie să-i atragem pe tinerii de stânga în tabăra noastră, să le arătăm adevărul (…) Acolo unde candidatul vostru i-a susţinut pe alţii în America de Sud, uitaţi-vă la mizeria din aceste ţări, uitaţi-vă la Venezuela (…), uitaţi-vă la unde merge Argentina noastră, cu 50% din locuitori aproape de pragul sărăciei”.

Anunţul candidaturii a fost făcut cu ocazia convenţiei Partidului Liberal (PL), la gimnaziul Maracanazinho din Rio de Janeiro.

Potrivit organizatorilor, 12.000 de persoane au urmărit discursul, dar stadionul acoperit nu părea plin.

Preşedintele a apărut pe scenă cu o vestă antiglonţ sub cămaşă, cu toate că fusese instalat un important dispozitiv de securitate, inclusiv detectoare de metale.

Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din 2018 pe care le-a câştigat, Jair Bolsonaro a fost înjunghiat în stomac în cursul unui miting electoral, reaminteşte AFP.

Articole recente

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

11 minute ago

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

3 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

3 ore ago

Ovidiu Wlassopol: Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot afecta independența ASF (vezi scrisoarea)

Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…

3 ore ago

Disponibilitate Situații financiare individuale interimare simplificate la 30 iunie 2025 ale LION CAPITAL SA

Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More