Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBursa de Valori București a obținut Premiul pentru promovarea la statutul de piață emergentă, la Gala Financial Intelligence 2020.
Adrian Tănase, directorul general al BVB, a declarat: “Mulțumesc pentru acest premiu care ne onorează. Nu este un premiu doar al Bursei de Valori București, ci aș putea spune că este un premiu al întregii comunități a pieței de capital pentru că, datorită eforturilor tuturor, am reușit această promovare și într-un an aniversar – am împlinit 25 de ani anul acesta.
Este o promovare care pune piața de capital – sperăm – pe o altă traiectorie. Avem două companii – Banca Transilvania și Nuclearelectrica care au fost incluse deja în indicii FTSE Russell. Mai avem o companie – Teraplast – care a fost premiată la Gala Financial Intelligence, care este inclusă într-un indice de Micro Cap – un univers nou în acest segment al piețelor emergente. Sperăm să vedem din ce în ce mai multe din sectorul IMM incluse în acești indici de Micro Cap.
Sunt șanse reale ca încă două companii importante din România să fie incluse în indicii FTSE Russell în anul care urmează.
Mi-aș dori să primim premii pe viitor pentru consolidarea acestui statut de piață emergentă.
Vreau să vă felicit pentru acest proiect – Financial Intelligence – și pentru obiectivitatea articolelor pe care le scrieți, mai ales cele care acoperă piața de capital. Chiar apreciem munca pe care o faceți și vă urăm mult succes în continuare”.
Bursă de Valori București (BVB), instituție fundamentală a pieței de capital, a aniversat 25 de ani de la redeschidere.
Evoluția pieței de capital din România din cei 25 de ani de activitate a fost recunoscută de furnizorul internațional de indici FTSE Russell, care din 21 septembrie a promovat BVB în categoria Piețelor Emergente.
Ani în șir, România a cheltuit mai mult decât a încasat, a consumat mai mult…
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…
Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologii săi turc…
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, că datele economice s-au înrăutăţit de-a lungul anului…
Rezerva Federală a Statelor Unite va renunţa la programul de supraveghere dedicat în mod special…
This website uses cookies.
Read More