International

Bursa poloneză a scăzut după victoria lui Nawrocki în alegerile prezidenţiale

Acţiunile companiilor poloneze au deschis şedinţa de luni în scădere, după ce candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Naţionale, Nawrocki a câştigat 50,89% din voturi, faţă de 49,11% pentru Rafal Trzaskowki, primarul liberal al Varşoviei şi un aliat al guvernului condus de Donald Tusk.

Luni dimineaţă în jurul orei 07.12 GMT, indicele blue-chip al bursei de la Varşovia, WIG20, era în scădere cu 2,14%.

Analiştii sunt de părere că victoria lui Nawrocki este posibil să aducă mai multă incertitudine pe piaţă, în condiţiile în care noul preşedinte este aşteptat să continue politicile predecesorului său, la rândul său un aliat al celui mai mare partid de opoziţie.

“Preşedintele nu este din aceiaşi tabără politică, ceea ce înseamnă că este posibil că blocheze iniţiativele guvernului, ceea ce nu creează o situaţie bună pentru piaţa bursieră”, spune Robert Maj, analist la Ipopema Securities.

Chiar dacă Parlamentul are cea mai mare putere în Polonia, preşedintele pot să îşi exprime dreptul de veto la iniţiativele legislative.

“Este posibil ca victoria lui Nawrocki să reprezinte cea mai mare provocare la adresa guvernului condus de Donald Tusk”, a declarat analistul de la Erste Group, Jakub Szkopek. Aceasta a adăugat că băncile, în special cele controlate de stat, sunt văzute drept un sector cu grad mare de risc, în contextul creşterii deficitului bugetar. De asemenea, Szkopek spune că investitorii străini ar putea evita piaţa bursieră poloneză pentru o anumită perioadă.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

5 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

5 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

6 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

6 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More