Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBursa de Valori București este în curs de evaluare, de către un evaluator independent, a valorii participației BVB în CCP.RO la 31/12/2024, de 64 milioane lei, arată operatorul de piață în raportul preliminar publicat astăzi. Conform acestuia, rezultatele evaluării pot determina o eventuală depreciere cu potențial impact semnificativ și, după caz, vor fi evidențiate în situațiile financiare finale ale anului 2024.
La 31 decembrie 2024, CCP.RO era în proces de implementare a contrapărții centrale locale. Dosarul de autorizare depus la 31 ianuarie 2023 a fost retras în luna decembrie 2024. Potrivit raportului, BVB, “se fac demersuri pentru redepunerea dosarului de autorizare conform EMIR3, dosar care va prelua documentația pregătită din dosarul inițial EMIR 2, la care se vor adăuga documentele întocmite conform cerințelor suplimentare EMIR 3 ( normele tehnice de aplicare urmează să fie emise pe parcusul anului 2025), DORA și cerințele suplimentare din partea BNR și ASF”.
Având în vedere schimbările survenite pe parcursul anului 2024 în implementarea proiectului (soluția tehnică ) și a întârzierilor repetate în calendarul de operaționalizare a contrapărții centrale, Societatea a considerat că există indicații de depreciere a valorii participației în CCP.RO, se explică în raport: “În conformitate cu cerințele IAS 36 “Deprecierea activelor”, este necesară efectuarea unui test de depreciere. Testul de depreciere are în vedere determinarea valorii de recuperare a participației în CCP.RO, pornind de la fluxurile de numerar așteptate în viitor, conform planului de afaceri aprobat de acționarii CCP.RO. Societatea a angajat serviciile unui expert evaluator independent pentru o evaluare obiectivă și imparțială a valorii participației BVB în CCP.RO și a determinării valorii de recuperare a participației BVB în CCP.RO. O eventuală depreciere cu impact în cheltuielile anului 2024 este rezultatul comparării valorii de recuperare cu valoarea contabila a participației.”
CCP.RO Bucharest, este deținută în proporție de 54,93% de BVB. Societatea a fost înregistrată la Registrul Comerțului în data de 4 Noiembrie 2019 și are ca scop asigurarea rolului de contraparte centrală pe piața tranzacțiilor cu instrumente derivate. Lansarea efectivă a operațiunilor depinde de finalizarea procesului de autorizare de către ASF conform normelor EMIR.
În cursul anului 2024, deținerea BVB în filiala CCP.RO a crescut de la 52,38% la 54,93% urmare a participării BVB, prin aport în numerar cu suma de 2.477.140 lei la majorarea de capital social în valoare de 3.640.990 lei derulată de CCP.RO în luna iunie, respectiv cu suma de 14.926.260 lei la majorarea capitalului social de 23.843.620 lei, derulată în perioada octombrie-noiembrie.
CCP.RO a convocat Adunarea Generală a Acționarilor în data de 10-11 martie 2025, pentru realizarea unei informări privind stadiul proiectului CCP.RO, a impactului pachetului legislativ EMIR 3, a Regulamentului DORA și a altor dispoziții relevante asupra procesului de autorizare a CCP.RO Bucharest S.A. BVB, în calitate de acționar majoritar al CCP.RO a solicitat completarea ordinii de zi a AGA CCP.RO, cu mai multe puncte, printre care, revocarea tuturor membrilor Consiliului de Administrație și alegerea membrilor Consiliului de Administrație pentru un mandat de 4 ani începând cu dată adunării, se arata in raportul anual.
Astfel, BVB confirmă informația publicată, pe surse, pe 13 februarie, de Financial Intelligence:
În data de 18 februarie 2025, BVB a primit o cerere de convocare a Adunării Generale Ordinare a acționarilor BVB, din partea Bursei Române de Mărfuri, în calitate de acționar cu o deținere mai mare de 5% din capitalul social al Societății, pentru realizarea unei informări privind stadiul proiectului CCP.RO și pentru mandatarea Consiliului Bursei în vederea convocării AGEA CCP.RO.
Astfel, atunci, Consiliul de Administrație al CCP.RO Bucharest SA a decis să retragă Cererea de autorizare depusă în ianuarie 2023, în vederea redepunerii Cererii de autorizare după îndeplinirea și a ultimelor condiții în vederea autorizării, cu respectarea cadrului de reglementare european aplicabil conform EMIR 3.
În septembrie 2024, acționarii CCP.RO au aprobat noul plan de afaceri și o majorare de capital de 5 milioane de euro. De asemenea, AGA CCP a aprobat contractul de licență cu Euronext și contractul de servicii cu noul provider.
Noul plan și un nou calendar pentru autorizarea CCP a fost întocmit ca urmare a faptului că, în aprilie 2024, proiectul CCP s-a împotmolit, Euronext – care urma să furnizeze soluția tehnică – a cerut rediscutarea condițiilor de livrare a soluției tehnologice, iar contrapartea a negociat noi condiții.
Din acționariatul CCP, fac parte BVB (cu 54,9%), OPCOM (17,8%), PPC Energy (6,43%), Electrica (5,92%), dar și Martin Oil Energy, Banca Transilvania, Lion Capital, Transilvania Investments, SIF Muntenia, Infinity Capital, Swiss Capital, BRK Financial Group, potrivit termene.ro.
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More