Update articol:

BVB: Potențiale riscuri, legate de autorizarea contrapărții centrale până la finalul anului; Bursa va evalua inclusiv necesitatea unei deprecieri parțiale a investiției la CCP.RO 

Autorizarea contrapărții centrale (instituția necesară pentru lansarea pieței derivatelor) până la finalul anului este supusă unor riscuri potențiale, iar Bursa de Valori București va evalua inclusiv necesitatea unei deprecieri parțiale a investiției la CCP.RO, reiese dintr-un raport publicat azi.

Astfel, BVB a transmis: “Bursa de Valori București S.A. („BVB”) aduce la cunoștința investitorilor că, pe baza informațiilor care i-au fost aduse la cunoștință până la acest moment, autorizarea până la finalului anului 2024 a CCP.RO Bucharest S.A. („CCP.RO”), în calitate de contraparte centrală, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 648/2012 (EMIR) este supusă unor potențiale riscuri induse de necesitatea negocierilor ce vor urma în ceea ce privește serviciile de tehnologie pentru administrarea tehnică a sistemului de compensare administrat operațional de către CCP.RO.

Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2013 prevede un termen de 18 luni de la data depunerii cererii de autorizare pentru completarea documentației necesare în vederea declarării dosarului de autorizare complet, termen care se va împlini la data de 8 septembrie 2024. La nivelul CCP.RO se fac demersuri pentru transmiterea către autoritățile de reglementare a informațiilor solicitate în vederea încadrării în termenul menționat.

Bursa de Valori București S.A. își propune să adopte o abordare prudențială în cadrul căreia va evalua inclusiv necesitatea unei deprecieri parțiale a investiției BVB la CCP.RO în cazul în care termenul anterior menționat nu va putea fi respectat, situație în care, dacă se va lua decizia de depreciere, aceasta va fi reflectată în situațiile financiare individuale ale BVB.”

Contrapartea centrală este o infrastructură financiară centrală care se interpune între părțile unei tranzacții, devenind cumpărător pentru fiecare vânzător, respectiv vânzător pentru fiecare cumpărător, garantând finalizarea decontării tranzacției prin aplicarea de mecanisme specifice pentru administrarea riscului. Obiectivul principal este creșterea lichidității pe piata de capital locală, prin lansarea unei piețe a derivatelor pe acțiuni și indici care să potențeze și piața spot. În prima etapă, CCP.RO își propune să lanseze contracte futures cu activ suport pe acțiuni și indici de acțiuni – cu decontare în numerar, contracte futures cu activ suport pe energie electrică – cu decontare în numerar și opțiune de livrare fizică, precum și contracte forward pentru energia electrică. Lansarea derivativelor pe piață de energie va permite o gestionare mai bună a riscurilor de piață pentru toți participanții.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie