Turism

Cadariu: România turistică şi produsele româneşti trebuie promovate din nou la expoziţiile internaţionale

România turistică şi produsele româneşti trebuie promovate din nou în acest an la târgurile şi expoziţiile internaţionale, a anunţat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a avut, marţi, trei şedinţe de lucru cu reprezentanţi ai industriei turismului, ai mediului de afaceri şi IMM-urilor, precum şi ai Consiliului de Export, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de ministerul de resort.

Potrivit sursei, consultările periodice, stabilite pentru fiecare zi de marţi din a doua săptămână a lunii, urmăresc consolidarea parteneriatului public-privat, pentru armonizarea iniţiativelor întreprinse de minister cu realitatea activităţilor economice din teren.

“Dialogul social reprezintă cel mai important pilon al acţiunilor întreprinse de minister. Mă declar deschis în faţa oricărei propuneri înaintate şi am încredere că prin acest mod de lucru vom putea întâmpina, cu adevărat, nevoile din teren. Din acest motiv, după o întreagă serie de consultări, am convenit împreună cu industriile că în acest an România turistică, dar şi produsele şi serviciile autohtone trebuie să fie din nou promovate pe plan extern, la târgurile şi expoziţiile cu notorietate”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, citat în comunicat.

În cadrul întâlnirii dintre ministru şi reprezentanţii sectorului turistic, cele două părţi au stabilit lista manifestărilor expoziţionale la care destinaţia turistică România va fi promovată şi reprezentată cu stand naţional în acest an.

În ceea ce priveşte urgenţa definitivării legislaţiei specifice Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, precum şi a normelor de aplicare, participanţii la discuţii au hotărât înfiinţarea unui grup de lucru, care va fi alcătuit din specialişti din cadrul ministerului şi delegaţi ai asociaţiilor şi patronatelor de profil interesate, potrivit Agerpres.

Următoarele două întâlniri de marţi au tratat susţinerea mediului de afaceri prin reluarea exportului de produse şi servicii româneşti în cadrul expoziţiilor şi târgurilor internaţionale, se precizează în comunicat.

Discuţiile au vizat o formă îmbunătăţită a Programului de promovare a exportului, precum şi a Programului de internaţionalizare a operatorilor economici români.

Conform comunicatului, participanţii au discutat şi relansarea unor programe destinate antreprenorilor, prioritar fiind însă programul Start-Up Nation.

Articole recente

Angajamente propuse de Vodafone România, în tranzacția Telekom România Mobile Communications

Consiliul Concurenței a aprobat achiziția de active și de acțiuni în Telekom România Mobile Communications…

17 minute ago

DNSC: Continuă campaniile frauduloase care promovează o aşa-zisă platformă de investiţii de stat

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu continuarea campaniilor frauduloase care promovează o…

51 de minute ago

Consiliul Concurenței aprobă achiziția de active și de acțiuni în Telekom România Mobile Communications de către DIGI România și Vodafone România

Consiliul Concurenței aprobă achiziția de active și de acțiuni în Telekom România Mobile Communications de…

56 de minute ago

Z.ai, cel mai recent model de IA al Chinei, spune că este mai ieftin de utilizat decât DeepSeek

Startup-ul Z.ai, cunoscut anterior sub numele de Zhipu, a anunțat luni că noul său model…

o oră ago

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României (Concordia)

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României, în…

o oră ago

Trump avertizează Iranul că instalaţiile sale nucleare ar putea fi bombardate din nou

Preşedintele american Donald Trump a avertizat luni că va ordona noi atacuri americane asupra instalaţiilor…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More