Update articol:

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni, pentru a lua act de demisia lui Eduard Hellvig de la conducerea SRI

Eduard Hellvig Eduard Hellvig

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni, de la ora 12.00, pentru a lua act de demisia lui Eduard Hellvig de la conducerea Serviciului Român de Informaţii şi a adopta o hotărâre pentru vacantarea funcţiei, potrivit news.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi o scrisoare Parlamentului în care a propus ca Legislativul să ia act de retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a lui Eduard Raul Hellvig şi să declarare vacantă această funcţie, prin aprobarea unei hotărâri în acest sens.

Prin urmare, ordinea de zi a şedinţei de luni include scrisoarea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la demisia lui Hellvig Eduard Raul din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, precum şi la vacantarea acestei funcţii şi dezbaterea şi adoptarea proiectului de hotărâre privind demisia directorului Serviciului Român de Informaţii.

Şeful Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig şi-a anunţat demisia de la conducerea SRI, considerând că şi-a atins obiectivele. El a precizat că a discutat acest subiect cu preşedintele Klaus Iohannis şi că l-a informat şi pe preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PNL Ioan-Cristian Chirteş.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025