Categories: Fără categorie

CAMPANIA FINANCIAL INTELLIGENCE DE SUSȚINERE A ECONOMIEI ÎN PERIOADA PANDEMIEI COVID-19

Financial Intelligence a lansat CAMPANIA DE SUSȚINERE A ECONOMIEI ÎN PERIOADA PANDEMIEI COVID-19 prin care venim în întâmpinarea companiilor cu proiecte editoriale de educație financiară, sfaturi pentru investitori, recomandări pentru companii, informări despre măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, promovarea inițiativelor private de CSR, publicarea comunicatelor de presă ale companiilor. Campania va fi derulata atât pe site-ul financialintelligence.ro cât și în social media (postări în paginile Financial Intelligence: Facebook, LinkedIn, Twitter, Instagram, dar și în diverse grupuri de interes de pe rețelele sociale).

Financial Intelligence vine în întâmpinarea mediului de business cu o campanie menita să ajute la combaterea efectelor negative în economie cauzate de pandemia COVID-19.

Consideram că în această perioadă este extrem de important ca toate companiile să arate deschidere, să ne unim forțele și să ne susținem reciproc, pentru că numai așa vom putea suporta mai usor efectele negative în economie. Foarte multe companii sunt nevoite să-și regândească modelul de business pentru a putea supraviețui. Cu cât vom avea capacitatea să ne reorientăm mai bine, cu atât efectele negative asupra tuturor industriilor vor fi mai mici.

Financial Intelligence a luat măsuri de prevenție a răspândirii noului coronavirus și și-a sistat activitatea de organizare de evenimente clasice, până la depășirea acestor momente.

În schimb, cu ajutorul tehnologiei, venim în întâmpinarea mediului de business cu noi produse adaptate contextului actual: videoconferințe, webinarii, proiecte editoriale online.

De asemenea, prin Campania de susținere a emitenților BVB, lansată recent, ne alăturăm inițiativelor din mediul privat de a pune la dispoziție resurse proprii, în mod gratuit, pentru a face față mai ușor acestei perioade dificile și oferim emitenților BVB posibilitatea să publice GRATUIT convocatoarele AGA pe site-ul nostru, în secțiunea ANUNȚURI AGA EMITENȚI BVB, până la finalul lunii aprilie, pentru a asigura informarea corespunzătoare a acționarilor și investitorilor. Preluăm, tot GRATUIT, și anunțurile emitenților legate de procedurile de desfășurare AGA, în contextul epidemiei și al măsurilor restrictive adoptate de autorități.

Mulțumim partenerilor care au făcut posibilă realizarea CAMPANIEI FINANCIAL INTELLIGENCE DE SUSȚINERE A ECONOMIEI ÎN PERIOADA PANDEMIEI COVID-19:

CEC Bank, Bursa de Valori București, Raiffeisen Bank, Idea Bank, SIF Banat Crișana, SIF Moldova, BRK Financial Group, Electrica, X Trade Brokers, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub PresiuneAsociația Furnizorilor de Energie Electrică din RomâniaConpet, Cupru Min SA AbrudVeridio, Goldring.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More