Update articol:

Canada a încheiat un acord de liber schimb cu Indonezia, primul cu o ţară membră a ASEAN

Sursa foto: asean.org

Canada a depăşit o etapă majoră în strategia sa de diversificare comercială, semnând un acord de liber schimb bilateral cu Indonezia, primul cu o ţară membră a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit mai multor experţi intervievaţi de AFP, este vorba de un “acord strategic”, într-un context de turbulenţe economice mondiale, exacerbate de politicile protecţioniste ale SUA.

Aceasta îi va permite între altele Canadei să-şi întărească prezenţa în regiunea indo-pacifică, în conformitate cu strategia dezvăluită în 2022 în timpul guvernului Trudeau.

Prezentat drept “istoric” de preşedintele indonezian Prabowo Subianto, aflat miercuri în vizită oficială la Ottawa, Acordul de Parteneriat Economic Global (CEPA) vizează eliminarea sau reducerea tarifelor vamale la peste 95% dintre exporturile canadiene.

Aceasta vizează în special sectoarele grâului, potasiului, lemnului şi culturilor de soia.

“Indonezia era ţinta prioritară: aceasta este ţara cea mai populată din regiune, cel mai mare partener comercial al ASEAN şi sediul organizaţiei”, a explicat Serge Granger de la Universitatea din Sherbrooke.

CEPA prevede de asemenea eliminarea a peste 90,5% din tarifele asupra importurilor indoneziene, favorizând în special exporturile de haine şi de produse din piele spre piaţa nord-americană.

Până acum comerţul bilateral între cele două ţări era unul modest, atingând 5,5 miliarde de dolari canadieni în 2024, în urma celui cu Vietnam şi Thailanda.

În paralel, a fost semnată o intenţie de cooperare în materie de apărare, menită să consolideze colaborarea în domeniile de formare militară, de securitate maritimă, apărare cibernetică şi de menţinere a păcii.