Update articol:

Cancelarul german nu are “nicio îndoială” că Israelul respectă dreptul internaţional în războiul din Gaza

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi că el are încredere că Israelul respectă dreptul internaţional în războiul împotriva grupării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

“Israelul este un stat democratic ghidat de principii foarte umanitare”, a spus Scholz la sosirea la summitul european la Bruxelles.

“Prin urmare, puteţi fi siguri că armata israeliană, în acţiunile sale, va respecta de asemenea regulile care derivă din dreptul internaţional. Nu am nicio îndoială asupra acestui lucru”, a asigurat şeful guvernului federal german.

Gruparea islamistă Hamas a ucis peste 1.400 de persoane şi a capturat circa 220 de ostatici într-un atac terorist pe scară largă efectuat pe 7 octombrie în sudul Israelului. Potrivit ONU, în urma represaliilor militare israeliene care constau în bombardamente au fost ucise peste 6.500 de persoane în Fâşia Gaza, dintre care peste 2.700 sunt copii.

Apelurile pentru o încetare imediată a focului astfel încât ajutoarele umanitare să intre în Fâşia Gaza, teritoriu supus unei blocade israeliene totale, au stârnit dezbateri aprinse în UE în ultimele zile. Liderii europeni ar înclina să susţină mai degrabă pauze, nu un armistiţiu, în războiului din Fâşia Gaza, conform unui proiect cu concluziile summitului european aflat în desfăşurare.

“Este foarte important să facem tot posibilul pentru ca ostaticii să fie eliberaţi, ajutorul umanitar să intre în Fâşia Gaza şi persoanele cu dublă cetăţenie şi angajaţii organizaţiilor internaţionale să poată fi evacuaţi”, a mai afirmat cancelarul Scholz.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/03/2026)

Componenta Comitetelor Consultative ale FP incepand cu 11 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (11/03/2026)

Convocare AGA O & E 27 mai 2026

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/03/2026)

Actualizare privind Oferta Publica de Cumparare

OMV PETROM S.A. (SNP) (11/03/2026)

OMV Petrom intra in proiectul de explorare offshore Han Tervel din Bulgaria