Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi că centrele de migranţi din afara UE, precum cel pe care Italia l-a convenit cu Albania, “nu sunt soluţia reală pentru o ţară atât de mare ca Germania”, informează EFE, potrivit Agerpres.
“Este clar că atunci când te uiţi la cifre, concepte care reprezintă câteva mici picături nu sunt adevărata soluţie pentru o ţară atât de mare ca Germania”, a asigurat Scholz, în declaraţii către presă, la sosirea sa la summitul Consiliului European care începe joi la Bruxelles şi în care problema migraţiei va acapara o mare parte a discuţiilor.
Cancelarul german a subliniat că “anul trecut au sosit peste 300.000 de imigranţi ilegali în Germania” şi împiedicarea “sosirii a aproximativ 2.000 de persoane este foarte puţin”.
Olaf Scholz a spus că Germania, care a instituit controale la frontierele sale interne,”a înregistrat o reducere cu aproape 50% a cererilor de azil în ultimele luni, faţă de anul precedent” şi le-a cerut partenerilor săi europeni să pună în aplicare Pactul privind migraţia şi azilul pe care l-au adoptat în luna mai.
El a mai spus că trebuie crescut numărul returnărilor imigranţilor în ţări terţe, iar în acest sens a subliniat că Germania a organizat deja transporturi în Afganistan, unde vor trimite mai mulţi migranţi în viitor.
Cancelarul german a mai apărat necesitatea de a se permite sosirea imigranţilor legali pentru a contribui la creşterea economică, precum şi de a garanta “protecţia celor care au nevoie de ea”.
Dezbaterea despre migraţie a devenit un subiect pe agenda summitului odată cu propunerea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a îndemnat liderii statelor membre să se gândească la “formule inovatoare”, precum centrele de identificare şi reţinere a migranţilor ilegali în ţări terţe.