Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDupă întârzieri şi eşecuri, capsula spaţială Starliner a Boeing a decolat joi seară din Florida pentru un zbor-test fără echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în speranţa de a deveni a doua companie care să servească în viitor drept “taxi” pentru astronauţii NASA după SpaceX, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Lansarea a avut loc de la Cape Canaveral la ora locală 6:54 p.m. (22:54 GMT). Starliner a fost propulsată de o rachetă Atlas V a United Launch Alliance (ULA) şi urmează să andocheze la ISS peste aproximativ 24 de ore. Starliner va rămâne andocată la ISS timp de aproximativ cinci zile, după care va reveni pe Pământ, unde va ateriza la baza White Sands din deşertul statului New Mexico.
Pe scaunul comandantului se află manechinul Rosie, echipat cu aproximativ cincisprezece senzori meniţi să colecteze informaţii. Starliner transportă, de asemenea, aproximativ 230 kg de provizii pentru ISS.
Un zbor-test similar, fără pasageri la bord, care are drept obiectiv probarea siguranţei Starliner pentru a transporta ulterior echipaje umane, a mai avut loc în 2019. Demersul a fost însă la un pas de catastrofă din cauza unei probleme de software, capsula fiind nevoită să revină pe Pământ. În 2021, când racheta se afla deja pe rampa de lansare, o problemă de umiditate a provocat o reacţie chimică care a contribuit la blocarea deschiderii unor valve. Ca urmare, Starliner a fost transportată înapoi la fabrică pentru o inspecţie care a durat zece luni.
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…
Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…
This website uses cookies.
Read More