Update articol:

Cărbunaru: Guvernul a aprobat suplimentarea posturilor din structurile MAI cu 7.880

Cărbunaru: Guvernul a aprobat suplimentarea posturilor din structurile MAI cu 7.880
 - poza 1

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, suplimentarea posturilor din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu 7.880, majoritatea în Poliţie – 5.654, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.

El a precizat că această suplimentare nu implică, în acest moment, eforturi bugetare suplimentare.

“Sunt posturi necesare pentru a redimensiona structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Direcţia Generală de Paşapoarte, Jandarmeria Română. (…) Sunt structuri care au nevoie de mai multe posturi. Cei de la Imigrări gestionează valul de refugiaţi care au intrat în România, (…) dar sunt, de asemenea, posturi necesare şi pentru a gestiona situaţiile speciale pe care Poliţia le are în grijă, structuri specializate pentru căutarea persoanelor dispărute sau operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică”, a explicat Cărbunaru.

El a adăugat că măsura adoptată vizează organizarea şi configurarea organigramei MAI.

“Nu este un anunţ privind angajări pe care să le facă Ministerul de Interne, este un anunţ care vizează organizarea şi configurarea organigramei ministerului, este vorba despre posturi şi nu despre oameni. Nu vorbim despre angajări, 7.880 de angajări, ci de posturi în organigrama acestui minister. E o formă de organizare, nu este un anunţ de angajare”, a menţionat Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, Executivul a aprobat şi uniformizarea normei de hrană în cadrul MAI în cazul anumitor categorii de personal.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

BIOFARM S.A. (BIO) (03/11/2025)

Hotarari AGA O & E 03.11.2025

IAR SA Brasov (IARV) (03/11/2025)

Convocare AGAO 08.12.2025

OMV PETROM S.A. (SNP) (03/11/2025)

Plata dividend special distribuit in 2025

AAGES S.A. (AAG) (03/11/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27-31 octombrie 2025