Macroeconomie

Cărbunaru: Guvernul va lua o hotărâre în conformitate de îndată ce va apărea motivarea deciziei CCR privind portul măştii

Guvernul va lua o hotărâre în conformitate de îndată ce va apărea motivarea deciziei CCR de marţi privind neconstituţionalitatea actului normativ care reglementa portului măştii în anumite spaţii, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

“Deciziile CCR nu se pot pune în discuţie, dar aşteptăm motivarea şi de îndată Guvernul va lua o decizie în conformitate”, a precizat Cărbunaru referitor la decizia Curţii Constituţionale, potrivit Agerpres.

Marţi, CCR a constatat că este neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

12 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

12 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

13 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

13 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More