Carrefour anunță că a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding în vederea transferului operațiunilor sale din România. Tranzacția este parte a procesului de revizuire strategică inițiat de Grup la începutul anului 2025, potrivit unui comunicat transmis de Carrefour redacției Financial Intelligence.
Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl, unii dintre cei mai importanți antreprenori români și proprietarii Dedeman, liderul pieței de retail de bricolaj din România și una dintre cele mai de succes companii antreprenoriale locale.
“Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluția modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi și ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman. Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relația cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor românești. Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos crește doar alături de comunitatea care îl susține.”, a declarat Dragoș Pavăl, Președinte Pavăl Holding și Dedeman.
Această etapă reprezintă un pas strategic pentru Pavăl Holding: consolidarea capitalului românesc într-un sector dinamic, investiții pe termen lung și continuarea unei dezvoltări sustenabile, bazate pe echipe și parteneriate solide.
“Pornim cu încredere, știind că echipa Carrefour România reunește profesioniști cu experiență și procese interne bine puse la punct. Această echipă reprezintă fundamentul pe care vom continua să construim, să dezvoltăm parteneriatele locale și să le oferim clienților o experiență de cumpărături modernă, eficientă și adaptată nevoilor lor.”, a completat Dragoș Pavăl.
Deși Pavăl Holding și-a extins în ultimii ani prezența și în afara țării, prin investiții în sectoare precum ospitalitatea și retailul de bricolaj (Praktiker Hellas), România rămâne piața principală de dezvoltare a grupului. Această tranzacție reflectă încrederea în potențialul retailului autohton și angajamentul ferm de a investi în economia și comunitățile locale, se precizează în comunicatul transmit de Pavăl Holding redacției.
Valoarea tranzacției se bazează pe o evaluare a companiei de aproximativ 823 milioane de euro.
Carrefour România operează o rețea multi-format de 478 de unități comerciale, incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine de tip discount, și a înregistrat vânzări brute (TTC) de aproximativ 3,2 miliarde de euro în 2024 și estimat 2025, reprezentând circa 3,5% din vânzările totale ale Grupului.
Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților competente și este preconizată pentru semestrul al doilea al anului 2026.
„Vânzarea Carrefour România reflectă progresul solid al procesului de revizuire a portofoliului inițiat la începutul anului 2025. În urma tranzacțiilor semnificative finalizate în ultimele 12 luni – în special preluarea tuturor participațiilor minoritare în Carrefour Brazilia și vânzarea Carrefour Italia – Grupul își continuă transformarea și se concentrează asupra celor trei piețe strategice principale. În acest context, vom prezenta pilonii-cheie ai planului nostru strategic săptămâna viitoare. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor din cadrul Carrefour România pentru dedicarea și profesionalismul lor, care au contribuit la construirea unui business solid. Sunt încrezător că acest acord cu Paval Holding va reprezenta o oportunitate importantă pentru dezvoltarea și succesul continuu al companiei”, a declarat Alexandre Bompard, Chairman și CEO, Carrefour.
Rezultate estimate Carrefour România pentru 2025, potrivit sursei citate:
| Vânzări nete | 2,770 milioane de euro |
| EBITDA | 173 milioane de euro |
| Venit operațional recurent (ROI) | 29 milioane de euro |
| Datorie IFRS 16 | 308 milioane de euro |
***
Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl și acționar majoritar al Dedeman, liderul pieței de bricolaj din România. Grupul are un portofoliu diversificat de investiții în retail, real estate, energie și ospitalitate, cu proiecte dezvoltate la nivel național și regional. Strategia Pavăl Holding este orientată către investiții pe termen lung, dezvoltare sustenabilă și crearea de valoare pentru economie și comunități.
Carrefour România este prezent pe piața locală din 2001 și a fost pionier în formatul de hipermarket, contribuind semnificativ la modernizarea retailului autohton. În prezent, compania operează o rețea de 478 de magazine (55 hipermarketuri, 191 supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 magazine de tip discount), completate de platforma online și de Bringo, soluția proprie de livrări la domiciliu. În 2024, cifra de afaceri a atins aproximativ 2,6 miliarde de euro, reflectând succesul unui model de business bazat pe diversitate, accesibilitate și adaptarea constantă la nevoile clienților.