Afaceri

Carrefour renunţă la ideea alianţei cu Auchan (Le Figaro)

Carrefour a decis să pună capăt interesului său într-o posibilă alianţă cu Auchan, după ce retailerii francezi au avut discuţii exploratorii în ultimele luni, a anunţat sâmbătă publicaţia Le Figaro, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată joi de Comitetul strategic al Carrefour, la recomandarea directorului general Alexandre Bompard, care a considerat că un potenţial acord cu Auchan ar fi prea complex, susţine Le Figaro.

Reprezentanţii Carrefour şi Auchan nu au comentat informaţia.

O altă publicaţie franceză, Le Monde, informa luna trecută că Bompard examinează opţiuni pentru consolidarea sectorului, iar grupul său a avut discuţii cu familia Mulliez, care controlează Auchan.

Le Monde a precizat că, atât Carrefour, cât şi Auchan au refuzat să comenteze informaţiile privind discuţiile dintre cele două companii privind o posibilă tranzacţie. De asemenea, Ministerul de Finanţe de la Paris nu a dorit să comenteze.

În iunie, Carrefour anunţa că a început să ia în considerare o posibilă consolidare, sau vânzări de active, sau alianţe ale subsidiarelor sale străine, dar nu a luat o decizie privind vânzarea oricăror active.

În ianuarie, Alimentation Couche-Tard din Canada a renunţat la oferta sa de 16,2 miliarde de euro pentru Carrefour, după ce Guvernul francez s-a opus tranzacţiei, citând temeri privind securitatea alimentară.

Luna trecută, Carrefour a anunţat că doi reprezentanţi ai Financiere Agache, Alexandre Arnault şi Nicolas Bazire, au demisionat din funcţia de membri ai Consiliului de Administraţie. Demisiile vin după ce miliardarul Bernard Arnault a vândut participaţia de 5,7% pe care o deţinea la Carrefour, prin holdingul său Financiere Agache, obţinând 724 milioane de euro în urma tranzacţiei.

De asemenea, Carrefour a anunţat că-l va numi pe Arthur Sadoun, preşedinte-director general al companiei de publicitate Publicis, ca director şi membru independent al Board-ului, iar aprobarea numirii ar putea fi făcută la viitoarea adunare a acţionarilor.

Decizia lui Bernard Arnault de a-şi vinde participaţia este surprinzătoare, ţinând cont de atractivitatea realinierii geografice a Carrefour, afacerile din Taiwan şi Europa de Est urmând probabil să fie vândute pentru ca grupul să se concentreze pe pieţele sale de bază din Europa Occidentală şi Brazilia, a apreciat Bryan Garnier, analist la Clement Genelot. Acesta consideră că decizia reprezintă un semnal negativ.

Carrefour a realizat o cifră de afaceri de 78,609 miliarde de euro în 2020, în creştere cu 7,8% în termeni comparabili faţă de 2019. La finele anului trecut, grupul Carrefour avea un număr total de 13.048 magazine, dintre care 369 în România.

Articole recente

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

30 de minute ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

32 de minute ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

32 de minute ago

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

57 de minute ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More