International

Casa Albă, îngrijorată de difuzarea unor imagini pornografice false cu Taylor Swift (video)

Casa Albă şi-a exprimat vineri îngrijorarea din cauza unor imagini false difuzate online cu artista pop Taylor Swift în ipostaze pornografice, subliniind rolul important jucat de companiile de social media în prevenirea unor astfel de acte de dezinformare, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Este foarte alarmant. Şi vom face ceea ce putem face pentru a reglementa această problemă”, a afirmat într-o conferinţă de presă secretara de presă a Casei Albe Karine Jean Pierre, adăugând că forul legislativ trebuie să ia la rândul său măsuri în acest sens.

Clasa politică americană şi fanii cântăreţei s-au indignat, vineri, după difuzarea pe X şi alte platforme a unor false imagini porno ale acesteia, create cu ajutorul inteligenţei artificiale generative.

Una dintre aceste imagini a fost vizualizată de peste 47 de milioane de ori pe X (fosta Twitter), fiind suprimată abia după peste 17 ore de la publicare.

În timp ce popularitatea ei atinge noi culmi în Statele Unite, Taylor Swift – desemnată Persoana Anului 2023 de revista Time – a devenit subiectul celor mai nebuneşti teorii ale conspiraţiei distribuite pe reţelele de socializare. Cea mai recentă dintre ele susţine că artista americană ar fi un pion al Pentagonului, recrutată de Partidul Democrat pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2024, consemna mai devreme în ianuarie AFP.

Articole recente

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

39 de minute ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

41 de minute ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

41 de minute ago

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

o oră ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More