Justitie

CEDO condamnă Bulgaria pentru că a trimis înapoi în Turcia un jurnalist turc critic la adresa puterii de la Ankara

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Bulgaria pentru că a trimis înapoi în Turcia, fără a-i examina cererea de azil, un jurnalist turc critic la adresa puterii de la Ankara, relatează AFP, potrivit Agerpres.

CEDO a obligat de asemenea Sofia să plătească suma de 15.000 de euro ca daune morale jurnalistului, al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Acesta a fugit din Turcia după tentativa de lovitură de stat din 2016 şi şi-a exprimat temerea că ar putea fi maltratat dacă se întoarce în ţară, dar “autorităţile bulgare nu au examinat solicitarea sa de protecţie internaţională”, a precizat CEDO.

Jurnalistul de 36 de ani este în prezent în închisoare în Turcia, fiind condamnat la şapte ani şi jumătate de detenţie pentru “apartenenţă la o organizaţie teroristă”.

Acesta a lucrat la cotidianul Zaman şi agenţia de presă Cihan, proprietăţi ale Feza Media Group, “perceput drept critic la adresa regimului” preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi apropiat de reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, acuzat că a ordonat puciul din iulie 2016.

Cu câteva luni înainte de puci, justiţia turcă a pus trei administratori în fruntea grupului, iar ulterior Zaman a adoptat o linie pro-Erdogan şi l-a concediat pe jurnalistul în cauză.

Acesta a plecat din Turcia după puci, “într-un context în care se luau numeroase măsuri împotriva media şi a jurnaliştilor”, iar în noaptea de 13 octombrie 2016 a fost arestat în timp ce încerca să treacă graniţa turco-bulgară cu un camion de marfă, împreună cu alţi pasageri clandestini, inclusiv şase turci.

După ce au încercat zadarnic în repetate rânduri să depună cereri de azil, toţi au fost predaţi la 16 octombrie autorităţilor turce.

“Graba cu care a fost luată măsura retrimiterii (…) a făcut ca recursul (…) să fie indisponibil”, au notat judecătorii, pentru a conchide că Bulgaria a încălcat articolul 3, privind interzicerea tratamentelor inumane şi degradante, şi articolul 13, privind dreptul la un recurs efectiv (o cale de atac efectivă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

8 minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

9 minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More