International

Cele mai scumpe serii originale Netflix începând din martie 2021, în funcție de costul de producție pe episod

Începând din 2021, drama istorică „Crown” a fost cea mai scumpă serie Netflix, reprezentând costuri de producție de aproximativ 13 milioane de dolari SUA pe episod, potrivit Statista.

A doua cea mai mare valoare a fost atinsă cu producția de science-fiction „Stranger Things”, la 12 milioane de dolari SUA pe episod. Pe locul trei s-a clasat emisiunea TV „The Get Down”, cu aproximativ 11 milioane de dolari SUA pe episod.

  • Netflix a câştigat 2,7 miliarde dolari în 2020 şi a ajuns la peste 200 milioane de abonaţi

Netflix a încheiat anul 2020 cu un profit net de 2,761 miliarde dolari, cu 48% mai mare faţă de cel din anul anterior, şi a depăşit pentru prima dată 200 de milioane de abonaţi, relatează agenţia EFE.

Ca urmare a faptului că lumea a petrecut mai mult timp în casă, din cauza pandemiei, compania a câştigat 37 de milioane de utilizatori cu plată pe parcursul anului trecut. Astfel, Netflix avea un total de 203,7 milioane de abonaţi la finele lui 2020, cel mai ridicat nivel din istoria sa, impulsionat în parte şi de un puternic avans pe piaţa internaţională.

Această creştere s-a produs în pofida unei majorări semnificative a concurenţei, odată cu intrarea pe piaţă a unor actori mari precum Disney, care, de asemenea, a consemnat un mare succes cu platforma sa digitală.

Netflix a încasat pe parcursul anului aproape 25 de miliarde de dolari, faţă de 20,1 miliarde dolari în 2019, iar în ultimul trimestru a facturat 6,644 miliarde dolari, comparativ cu 5,467 miliarde dolari cu un an înainte.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More