Macroeconomie

China: Economia este sub presiune în urma încetinirii producţiei industriale şi a vânzărilor cu amănuntul

Redresarea Chinei, a doua economie mondială, îşi pierde avântul, după ce creşterea producţiei fabricilor şi a vânzărilor cu amănuntul a încetinit semnificativ în iulie, din cauza sporiri numărului de infecţii cu COVID-19 şi a inundaţiilor, care au perturbat afacerile, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Luna trecută, producţia industrială a urcat cu 6,4% în ritm anual, arată datele publicate luni de Biroul Naţional de Statistică (NBS), în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 7,8%, după o expansiune de 8,3% în iunie.

De asemenea, vânzările cu amănuntul au crescut în iulie cu 8,5% în ritm anual, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 11,5%, după o expansiune de 12,1% în iunie.

Pieţele bursiere din Asia şi Europa înregistrau scăderi luni, în urma publicării datelor dezamăgitoare privind economia chineză.

Alte date publicate luna aceasta arată în iulie o redresare neaşteptată a exporturilor, care au fost factorul cheie al impresionantei redresări a Chinei după pandemie.

Fu Linghui, purtător de cuvânt al NBS, a apreciat luni că redresarea Chinei rămâne inegală din cauza sporiri numărului de infecţii cu COVID-19 şi a dezastrelor naturale. “Redresarea economiei interne încă se confruntă cu multe dificultăţi, în urma sporirii presiunilor asupra producţiei”, a explicat oficialul chinez.

De asemenea, preţurile mai ridicate ale materiilor prime afectează IMM-urile din China. “Nu îndrăznim să creştem preţurile produselor noastre, dar nici nu le putem scădea, deoarece nu am mai avea profit deloc”, a declarat pentru Reuters un director al unei fabrici de echipamente medicale din provincia Jiangsu.

Din ce în ce mai mulţi analişti îşi înrăutăţesc estimările privind avansul economiei chineze în 2021. PPIB-ul Chinezi a înregistrat un avans anual de 7,9% în trimestrul doi din 2021, după o expansiune de 18,3% în primele trei luni din 2021.

Analiştii de la ANZ previzionează în acest an o creştere a economiei chineze de 8,3%, faţă de un avans de 8,8% estimat iniţial, din cauza datelor dezamăgitoare din iulie.

PIB-ul Chinei a urcat cu 2,30% anul trecut, statul asiatic devenind astfel singura mare economie din lume care a înregistrat creştere în 2020, pe fondul crizei globale provocate de pandemie.

Totuşi, ca urmare a impactului global al pandemiei pe plan global, ritmul de creştere al PIB-ului Chinei în 2020 este cel mai slab din 1976, ultimul an al Revoluţiei Culturale care a afectat semnificativ economia.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

3 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

3 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

4 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

4 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More