Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGuo Jiakun/ Sursa foto: mfa.gov.cn
China a transmis luni că nu a existat nicio convorbire telefonică recentă între preşedintele Xi Jinping şi omologul său american, contrazicând afirmaţiile lui Donald Trump că a vorbit cu liderul chinez, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Cele două mari puteri economice ale lumii sunt angajate într-un război comercial, declanşat de liderul de la Casa Albă.
Donald Trump a impus tarife de 145% pentru majoritatea produselor chinezeşti care intră în Statele Unite. Beijingul s-a răzbunat prin introducerea propriilor suprataxe vamale de 125% pentru mărfurile americane.
Într-un interviu publicat vineri de revista Time, preşedintele american a spus că a vorbit la telefon cu Xi Jinping, dar nu a specificat data sau conţinutul conversaţiei.
“Din câte ştiu, cei doi şefi de stat nu au avut o conversaţie telefonică recent”, a declarat Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, la un briefing de presă obişnuit luni.
Donald Trump a mai declarat pentru Time că sunt în desfăşurare discuţii cu China pentru a încerca să ajungă la un acord şi a sugerat că procesul ar putea fi finalizat în săptămânile următoare.
“Aş dori să vă reamintesc că China şi Statele Unite nu s-au angajat în consultări sau negocieri privind tarifele”, a răspuns Guo Jiakun luni.
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…
Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…
ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…
This website uses cookies.
Read More