Autorităţile chineze au anunţat duminică sancţiuni împotriva a cinci firme americane din domeniul apărării, ca răspuns la vânzările de arme către Taiwan, pe care Beijingul îl consideră parte integrantă a teritoriului său, potrivit AFP, citată de News.ro.
Ministerul chinez de Externe a anunţat duminică că vor fi vizate de sancţiuni companiile din domeniul apărării BAE Systems Land and Armament, Alliant Techsystems Operation, AeroVironment, ViaSat şi Data Link Solutions.
“Contramăsurile constau în îngheţarea activelor acestor companii în China, inclusiv a bunurilor lor mobile şi imobile, şi ŕ interzicerea organizaţiilor şi persoanelor fizice din China de a face tranzacţii şi de a coopera cu acestea”, a precizat ministerul. “Vânzările de arme ale SUA în regiunea chineză Taiwan (…) dăunează grav suveranităţii şi intereselor de securitate ale Chinei”, a adăugat comunicatul.
China, care consideră Taiwanul parte integrantă a teritoriului său, a promis să readucă insula în graniţele sale într-o zi, folosind forţa dacă este necesar.