Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLin Jian/ Sursa foto: fmprc.gov.cn
China a declarat vineri că se opune noilor sancţiuni pe care trioul european Germania, Franţa şi Regatul Unit ameninţă să le reimpună Iranului dacă nu se găseşte o soluţie diplomatică la programul său nuclear până la sfârşitul lunii august, relatează AFP, potrivit Agerpres.
China se opune sancţiunilor şi “consideră ca acestea nu ajută părţile să construiască un climat de încredere şi să elimine divergenţele, şi nu sunt propice eforturilor diplomatice pentru o reluare rapidă a discuţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, într-un comunicat.
Iranul a declarat joi că lucrează cu China şi Rusia pentru a preveni restabilirea sancţiunilor europene, care au fost relaxate după un acord din 2015 în schimbul unor restricţii asupra programului nuclear al Iranului.
Conform acordului, care expiră în octombrie, orice parte semnatară poate reimpune sancţiunile.
Miercuri, miniştrii de externe din grupul E3 – Regatul Unit, Franţa şi Germania – au ameninţat că vor face acest lucru într-o scrisoare comună adresata secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi Consiliului de Securitate.
În scrisoare, miniştrii celor trei ţări au afirmat că sunt “gata să declanşeze mecanismul” de reimpunere a tuturor sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului.
“Vom încerca să prevenim acest lucru”, a declarat joi, la televiziunea de stat, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi.
“Dacă acest lucru nu funcţionează şi îl vor implementa, avem instrumentele necesare pentru a răspunde. Vom discuta acest lucru la momentul potrivit”, a spus el.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More