Update articol:
ROMANIAN SUSTAINABILITY FORUM

Chitu (MF), despre situaţia din Ucraina: Din perspectiva potenţialei contagiuni financiare a zonei ne poate afecta destul de grav

Chitu

Dinamica din Ucraina, chiar dacă nu ne afectează din perspectivă militară, din perspectiva potenţialei contagiuni financiare a zonei ne poate afecta destul de grav, a declarat, marţi, Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la un eveniment de specialitate.

“Contextul zilelor acestea nu este cel mai propice pentru discuţiile pe care le avem astăzi, cum e tema dumneavoastră de astăzi, pentru că pe de o parte avem dinamica din Ucraina, care chiar dacă nu ne afectează din perspectivă militară, cel puţin din perspectiva potenţialei contagiuni financiare a zonei ne poate afecta şi ne poate afecta destul de grav. De asemenea, ne confruntăm şi cu criza energetică şi ştim că în cursul discuţiilor cu privire la această criză energetică la un moment dat a fost în discuţie dacă nu cumva obiectivele de sustenabilitate asumate la nivelul Uniunii Europene nu sunt unele prea ambiţioase şi care pot afecta piaţa energetică. Dar cu toate acestea cred că nu trebuie să mutăm focusul cu privire la obiectivele noastre pe termen mediu şi lung, iar obiectul discuţiei noastre este unul pe termen mediu şi lung, decât pe termen foarte scurt şi din păcate în ultima perioadă Ministerul de Finanţe şi nu numai a fost ocupat în a stinge incendii”, a spus Alin Chitu, la prima ediţie a Romanian Sustainability Forum, cu tema “Raportarea de sustenabilitate: Oportunitate sau ameninţare pentru companiile din România”, organizată de Financial Intelligence.

În ceea ce priveşte Directiva UE privind Raportarea Sustenabilităţii, el a afirmat că este dificil de estimat când ar putea avea loc o implementare a acesteia.

“Din perspectiva termenului, începând cu ianuarie avem Preşedinţia Franceză care a preluat textul de compromis elaborat sub coordonarea Preşedinţiei Solveniei. Reprezentanţa permanentă a României a elaborat un raport în 3 februarie 2022 şi conform acestui raport intenţia Preşedinţiei Franceze de a include dosarul pe agenda COREPER în data de 16 februarie, iar ulterior pe agenda COMPET din 24 februarie 2022, deci acum aşteptăm să primim şi noi memorandumuri cu privire la includerea acestor elemente în cele două întâlniri. E greu de estimat din informaţiile pe care le avem noi acum dacă termenul va fi respectat, 1 decembrie 2022, pentru că avem două termene….adică avem un termen de 1 ianuarie 2024, un obiectiv ca să zic aşa dacă ne-am păstra toate termenele, dar experienţa noastră cu dezvoltările de la nivelul Uniunii Europene arată că dinamica nu este cea mai rapidă şi prin urmare nu ştiu dacă termenul de 2024, respectiv 2026 pentru instituţiile care vor fi afectate şi anume societăţile mici şi mijlocii va fi menţinut, dar pe măsura în care aspectele acestea vor face agenda următoarelor întâlniri cu siguranţă vi le vom putea împărtăşi şi eventualele dezvoltări despre care suntem şi noi informaţi. Prin reprezentanţa la Comisie putem să facem publice aceste informaţii”, a declarat Alin Chitu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că ar fi utilă o discuţie din perspectiva poziţionării MF în cadrul negocierilor decât din perspectiva implementării a potenţialei directive în legislaţia românească.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd