International

Christine Lagarde: Este de neconceput ştergerea datoriilor contractate de statele din zona euro în perioada crizei coronavirusului

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a respins, astăzi,  posibilitatea unei ştergeri generalizate a datoriilor contractate de statele din zona euro în perioada crizei coronavirusului, transmite Reuters.

“Acest lucru mi se pare total de neconceput. Nu este momentul oportun să punem o astfel de întrebare. Acum ne concentrăm pe menţinerea în funcţiune a economiei”, a declarat Lagarde într-un interviu acordat postului de radio France Inter.

„Mai târziu vom analiza cum să achităm datoria și cum gestionăm finanțele publice în cel mai eficient mod”, a adăugat ea. Fostul șef al BCE, Mario Draghi, a solicitat anularea datoriei corporative.

Preşedintele BCE a subliniat că va fi nevoie de mai mult timp pentru ca statele din zona euro să iasă din îndatorare. “Dacă, imediat ce criza va trece şi creşterea va reveni, ne vom apuca să înăsprim politicile bugetare şi să frânăm creşterea, vom recădea într-o capcană care trebuie evitată. În consecinţă, va trebui, progresiv, să procedăm la o rambursare a datoriilor şi să ne repunem pe o traiectorie mai stabilă şi mai propice pentru echilibrul finanţelor publice, dar nu trebuie să o facem într-o manieră brutală”, a spus Christine Lagarde.

Separat, guvernatorul Băncii centrale a Franţei, François Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, a subliniat că este prea devreme să avanseze o cifră globală cu privire la costul bugetar al măsurilor adoptate pentru a proteja companiile şi salariaţii. “În funcţie de durată, nota de plată economică şi bugetară va fi mai mare sau mai mică”, a spus François Villeroy de Galhau. “15 zile de carantină costă 1,5 puncte din creşterea PIB-ului anual iar în ceea ce priveşte deficitul, costul acestor măsuri destinate să protejeze companiile şi cetăţenii este de peste un punct din PIB suplimentar, adică 20 de miliarde de euro pentru fiecare 15 zile de carantină”, a precizat guvernatorul Băncii Franţei.

“Într-o zi, va trebui să rambursăm această datorie, va trebui să facem un efort bugetar cu cheltuieli mai selective, însă acest efort va fi ajutat de dobânzi care vor rămâne la un nivel scăzut şi de acţiunile Băncii Centrale Europene care furnizează astăzi lichidităţi pentru a permite plata acestor datori”, a adăugat François Villeroy de Galhau, citat de Agerpres.

Aceste afirmaţii vin în ziua în care miniştrii de Finanţe din UE urmează să aibă o nouă reuniune pentru a găsi un răspuns economic comun în faţa coronavirusului. 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

7 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

7 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

8 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

8 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

8 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More