Macroeconomie

Christine Lagarde spune că o majorare de dobândă în 2022 este puţin probabilă

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că sunt şanse reduse pentru o majorare a dobânzii de politică monetară în cursul anului următor adăugând însă că BCE va reacţiona rapid pentru a contracara inflaţia ridicată, dacă va fi nevoie, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Atunci când condiţiile din orientarea noastră viitoare sunt îndeplinite nu vom ezita să acţionăm”, a spus Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Reuters.

Cu toate acestea, Lagarde şi-a reiterat punctul său de vedere benign cu privire la creşterea preţurilor de consum, chiar dacă riscurile s-au înmulţit şi până şi oficialii Rezervei Federale au renunţat la punctul de vedere conform căruia inflaţia ridicată este un fenomen temporar. Conform datelor publicate recent de Eurostat, rata inflaţiei în zona euro a atins un nivel record de 4,9% în luna octombrie, mai mult decât dublu faţă de ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

“Profilul inflaţiei este acela al unei cocoaşe. Şi, în cele din urmă, o cocoaşă intră pe o pantă descendentă. Sunt încrezătoare că inflaţia va scădea în 2022”, a spus Lagarde. Aceasta a adăugat că spre deosebire de SUA, piaţa muncii din Europa este într-o situaţie diferită în condiţiile în care rata şomajului rămâne ridicată. În plus, inflaţia din Europa este posibil să scadă anul următor pentru că va dispărea efectul de bază provocat de reducerea TVA-ului în 2020 în Germania şi de asemenea se vor reduce presiunile venite de pe partea preţurilor la energie.

Referindu-se la reuniunea de politică monetară de luna aceasta, Christine Lagarde a spus că ar prefera să nu facă angajamente pe termen lung având în vedere incertitudinea care există în prezent pe piaţă. “Trebuie să oferim claritate pentru că altfel nu facem decât să creştem incertitudinea. Dar există modalităţi prin care să oferim claritate fără a face angajamente pe termen lung”, a spus preşedintele BCE.

Lagarde nu a dorit să vorbească despre opţiunile care ar putea fi discutate la următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE dar a subliniat că în opinia sa programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) ar trebui încheiat iar dobânzile nu ar trebui să crească anul viitor.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

9 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

10 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More