Cine a fost Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, ucis în Beirut într-un atac israelian (Al Jazeera) 

• În vârstă de 64 de ani, acesta era considerat drept „personificarea” grupului armat pe care l-a condus timp de 32 de ani.

Hassan Nasrallah, liderul de lungă durată al Hezbollah, a fost ucis într-un masiv atac aerian israelian asupra Beirutului vineri seara, a confirmat gruparea cu sediul în Liban. Armata israeliană a revendicat asasinatul în cursul zilei, potrivit Al Jazeera.

Nasrallah, care a atins apogeul popularității sale după războiul cu Israelul din 2006, a fost văzut ca un erou de mulți, nu doar în Liban, ci și în afara acestuia. Înfruntarea Israelului este ceea ce l-a definit pe el și grupul său susținut de Iran, Hezbollah, timp de mulți ani. Dar situația s-a schimbat atunci când Hezbollah a trimis luptători în Siria pentru a zdrobi revolta care amenința regimul președintelui Bashar al-Assad.

Nasrallah nu a mai fost văzut ca lider al unei mișcări de rezistență, ci ca lider al unui partid șiit care luptă pentru interesele iraniene, fiind criticat de multe țări arabe.

Chiar înainte de implicarea Hezbollah în războiul din Siria, Nasrallah nu a reușit să convingă multe persoane din lumea arabă musulmană sunnită că mișcarea sa nu se află în spatele asasinării fostului prim-ministru al Libanului, Rafik Hariri, în 2005. Un tribunal internațional a inculpat patru membri ai grupării pentru crimă, iar unul dintre aceștia a fost ulterior condamnat.

În ciuda acestui fapt, Nasrallah a continuat să se bucure de sprijin din partea bazei sale loiale – în principal musulmanii șiiți din Liban – care îl venerau ca lider și figură religioasă.

Născut în 1960, copilăria lui Nasrallah în estul Beirutului este învăluită în mitologie politică. Unul din nouă frați, se spune că a fost pios de la o vârstă fragedă, făcând adesea plimbări lungi până în centrul orașului pentru a găsi cărți second-hand despre islam. Nasrallah însuși a descris modul în care își petrecea timpul liber în copilărie privind cu respect un portret al savantului șiit Musa al-Sadr – o pasiune care a prefigurat preocuparea sa viitoare pentru politică și comunitățile șiite din Liban.

În 1974, Sadr a fondat o organizație – Mișcarea celor defavorizați – care a devenit nucleul ideologic al Amal, cunoscutul partid libanez și rival al Hezbollah. În anii 1980, Amal a beneficiat de sprijinul șiiților din clasa de mijloc, care au devenit frustrați de marginalizarea istorică a sectei în Liban, pentru a deveni o mișcare politică puternică. Pe lângă preluarea unui mesaj anti-sistem, Amal a oferit, de asemenea, venituri stabile multor familii șiite, dezvoltând un sistem complex de patronaj în sudul Libanului.

După izbucnirea războiului civil dintre creștinii maroniți și musulmanii din Liban, Nasrallah s-a alăturat mișcării Amal și a luptat alături de milițiile acesteia. Cu toate acestea, pe măsură ce conflictul a avansat, Amal a adoptat o poziție extrem de neprietenoasă față de prezența milițiilor palestiniene în Liban.

Deranjat de această poziție, Nasrallah s-a despărțit de Amal în 1982, la scurt timp după invazia Israelului în Liban, și a format un nou grup cu sprijin iranian, care va deveni ulterior Hezbollah. Până în 1985, Hezbollah își cristalizase propria viziune asupra lumii într-un document fondator, care se adresa „celor oprimați din Liban” și îl numea pe liderul suprem Ayatollah Khomeini din Iran drept singurul său lider adevărat.

De-a lungul războiului civil, Hezbollah și Amal au evoluat în tandem, confruntându-se adesea pentru a obține sprijin din partea cetățenilor șiiți ai Libanului. În anii 1990, după numeroase confruntări sângeroase și după încheierea războiului civil, Hezbollah a devansat Amal în ceea ce privește proeminența în rândul susținătorilor șiiți ai Libanului. Nasrallah a devenit al treilea secretar general al grupării în 1992, după ce predecesorul său, Abbas al-Musawi, a fost ucis de rachete israeliene.

Încă de la începutul carierei sale, discursurile lui Nasrallah au contribuit la consolidarea personalității sale de figură înțeleaptă, umilă, profund implicată în viața oamenilor obișnuiți – un lider care a evitat araba oficială în favoarea dialectului vorbit pe stradă și care ar fi preferat să doarmă, în fiecare noapte, pe o simplă saltea de spumă pe pământ.

În cartea The Hizbullah Phenomenon: Politics and Communication, cercetătoarea și coautoarea Dina Matar descrie modul în care cuvintele lui Nasrallah au combinat revendicările politice și imaginile religioase, creând discursuri cu o înaltă tensiune emoțională care l-au transformat pe Nasrallah în „întruchiparea însăși a grupului”.

Carisma lui Nasrallah a fost de mare anvergură; comentariile sale despre istoria opresiunii în Orientul Mijlociu au făcut din el o figură influentă în toate sectele și națiunile. Acest lucru a fost facilitat de aparatul mediatic întins al Hezbollah, care utilizează televiziunea, presa scrisă și chiar spectacole de teatru muzical pentru a-și răspândi mesajul.

Când Nasrallah a preluat funcția de secretar general, el a fost însărcinat să introducă Hezbollah în meandrele scenei politice postbelice din Liban. Hezbollah a trecut de la a lucra în afara incintei oficiale a politicii de stat la a deveni un partid național care solicită sprijinul fiecărui cetățean prin participarea la alegeri democratice.

Președintele acestei schimbări a fost Nasrallah, care a pus Hezbollah pe buletinul de vot pentru prima dată în 1992 și a făcut apel la mase în discursuri incitante. În 2006, el a declarat pentru Al Jazeera: „Noi, șiiții și sunniții, luptăm împreună împotriva Israelului”, adăugând că nu se teme de „nicio răzvrătire, nici între musulmani și creștini, nici între șiiți și sunniți în Liban”.

În calitate de șef al Hezbollah timp de peste 30 de ani, Nasrallah a fost adesea descris ca fiind cea mai puternică figură din Liban, deși nu a deținut niciodată personal o funcție publică. Criticii săi au afirmat că puterea sa politică provine din armele deținute de Hezbollah și pe care acesta le-a folosit și împotriva adversarilor interni. Nasrallah a respins în mod repetat solicitările de dezarmare a grupării sale, afirmând că „Hezbollah renunțând la armele sale … ar lăsa Libanul expus în fața Israelului”.

În 2019, el a criticat protestele naționale care cereau o nouă ordine politică în Liban, iar membrii Hezbollah s-au ciocnit cu unii protestatari. Acest lucru i-a afectat imaginea în rândul multor persoane din Liban.

Însă susținătorii lui Nasrallah încă îl vedeau ca pe un apărător al drepturilor musulmanilor șiiți, în timp ce criticii săi îl acuzau că arată loialitate față de Teheran și autoritatea sa religioasă ori de câte ori interesele acestora contrazic pe cele ale poporului libanez.

Hezbollah s-a confruntat cu una dintre cele mai mari provocări ale sale după ce, în octombrie 2023, grupul a deschis un front împotriva Israelului pentru a ajuta la reducerea presiunii asupra aliatului său Hamas din Gaza. Grupul a suferit pierderi după luni de lupte transfrontaliere și atacuri israeliene care au vizat figuri importante ale mișcării. Dar Nasrallah a rămas sfidător.

În timp ce Nasrallah a fost descris ca fiind „personificarea Hezbollah”, grupul pe care l-a construit de-a lungul a peste trei decenii este foarte bine organizat și rămâne hotărât să continue să țină piept Israelului.

Al Jazeera scrie: “Este puțin probabil ca Hezbollah să se prăbușească sub greutatea asasinării lui Nasrallah, însă prin moartea acestuia, grupul a pierdut un lider carismatic a cărui influență s-a extins mult dincolo de Liban. Grupul va trebui acum să aleagă un nou lider, care la rândul său va trebui să decidă în ce direcție să conducă Hezbollah. Orice decizie a grupului va afecta mai mult decât Hezbollah: undele se vor simți în Liban și în întreaga regiune”.