Categories: Fără categorie

Cine este Dan Petrescu, miliardarul despre care presa italiană spune că a murit astăzi în accidentul aviatic de la Milano

Omul de afaceri Dan Petrescu a decedat astăzi, într-un tragic accident aviatic petrecut la periferia orașului Milano din Italia, potrivit presei italiene.  

Potrivit Corriere Della Sera, în avionul prăbuşit se aflau opt persoane, inclusiv un copil. Nu a fost nici un supravieţuitor. În aeronavă erau Dan Petrescu, un om de afaceri miliardar român în vârstă de 68 de ani, soția sa și fiul de 30 de ani. Avionul  a decolat de la Linate în drum spre Sardinia, dar s-a prăbușit peste o clădire aflată în renovare. 

Plecat în Germania înainte de 1989, afaceristul Dan Petrescu s-a întors în România imediat după Revoluţie, iar partener în afaceri i-a fost Ion Ţiriac. Presa a scris că averea sa ar fi ajuns la 1 miliard de euro.

Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, avea peste 150 de apartamente în zona Primăverii din  Bucureşti, conform omului de afaceri Eduard Uzunov.

Extrem de discret, Dan Petrescu a câştigat sume uriaşe din imobiliare. Zeci de supermarketuri din ţară sunt construite pe terenurile sale, iar lunar încasa milioane de euro din chirii. Omul de afaceri a mai avut afaceri şi în sectorul auto.

Miliardarul Dan Petrescu a reuşit să se păstreze departe de viaţa publică. Potrivit celor de la Cancan, conducea maşini vechi, se îmbrăca sărăcăcios şi zbura la Monte Carlo, acolo unde locuieşte, doar cu avioane low cost. Mai mult, de la aeroport, Dan Petrescu alegea să meargă cu autobuzul până la apartamentul său de pe Riviera Franceză, mai scriu cei de la Cancan.

 

 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More