Update articol:

Ciolacu, ales liderul PSD: Vreau să avem o cu totul altă abordare

Ciolacu, ales liderul PSD: Vreau să avem o cu totul altă abordare
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com

Marcel Ciolacu, ales, sâmbătă, preşedinte al PSD, a declarat că doreşte o cu totul altă abordare atât în interiorul partidului, cât şi în exteriorul acestuia.

“Mă simt împlinit, în visul meu şi al domnului Stănescu, că astăzi am reuşit să facem cea mai performantă echipă în acest moment în PSD. Cu toţii suntem trecători, cu toţii suntem de înlocuit, nu este nicio problemă, e în firea lucrurilor, s-ar putea în viitor mulţi din această echipă să fim competitori în interiorul partidului, e un lucru normal. Vreau să avem o cu totul şi cu totul altă abordare în interiorul partidului, dar mai mult în exteriorul partidului, faţă de români, să fim mai responsabili, să credem în noi, să ne sprijinim unii pe alţii şi să nu mai semănăm neîncredere între noi, colegii. (…) Eu mă ţin întotdeauna de cuvânt”, a afirmat Ciolacu în cadrul congresului PSD, după ce a fost ales preşedinte al formaţiunii, potrivit Agerpres.

El a susţinut că în fiecare dimineaţă se uită în oglindă “şi cât este de înalt, şi cât este de mare”.

“Am dus aproape 9 luni de zile, împreună cu Paul Stănescu, tot echilibrul în acest partid. Nu m-am grăbit nici eu, nici Paul Stănescu să facem alegeri hazardate sau să încropim echipe pe genunchi doar de dragul de a fi noi aleşi. Am avut răbdarea necesară, timpul necesar de a vorbi cu fiecare coleg în parte şi de a găsi soluţiile cele mai bune pentru PSD într-un timp foarte scurt, până la două examene electorale atât de importante”, a spus liderul PSD. 

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025