Update articol:

Ciolacu despre candidatura la Primăria Capitalei a Gabrielei Firea sau a lui Sebastian Burduja: Au şanse egale

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, întrebat cine are cele mai mari şanse să fie candidat la Primăria Capitalei Gabriela Firea sau Sebastian Burduja, că şansele sunt egale, în timp de liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat că decizia va fi luată după stabilirea “profilului candidatului în percepţia alegătorilor”.

La rândul său, întrebat la întâlnirea cu presa de la Palatul Parlamentului, dacă PNL şi PSD ar putea susţine un candidat comun la Primăria Capitalei, pe Gabriela Firea sau Sebastian Burduja, Ciucă a spus: “În acest moment nu am ajuns să discutăm în detaliu şi un răspuns cât se poate de onest este acela că şi dacă ar fi să stabilim un candidat comun avem nevoie de evaluare, de sondare să vedem care este poziţionarea celor care sunt posibil candidaţi şi, desigur, ne interesează foarte mult care este profilul candidatului în percepţia alegătorilor”.

El a menţionat că, după rezultatul sondajelor, se va analiza în coaliţie şi se va lua o decizie.

“Nu vorbim despre o împărţeală, vorbim de cele mai competente persoane de a conduce administraţia, de cei care au experienţa şi aplicarea de a face acest lucru. Eu sunt una dintre persoanele care a fost viceprimar la Buzău. Trebuie să ai ceva în tine să poţi face această cea mai dificilă muncă şi cred că cea mai mândră muncă pe care o poţi face este aceea de a fi ales la tine, în oraşul tău, şi să munceşti pentru locul în care te-ai născut. Sunt ferm convins că în următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cele mai bune pentru candidaturile enunţate de către dumneavoastră”, a afirmat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Întrebat cine are şanse mai mari Gabriela Firea sau Sebastian Burduja, liderul PSD a răspuns: “Şanse egale”.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025