Update articol:

Ciolacu: După consultările de la Cotroceni o să avem o altă şedinţă unde vorbim despre titularii de ministere

ciolacu Sursa foto: Facebook.com

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis social-democraţii vor avea o altă şedinţă în care se vor decide titularii de la ministere, potrivit Agerpres.

Întrebat, înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă se vor stabili şi titularii ministerelor în această şedinţă, Ciolacu a spus: “Urmează după consultările de la Cotroceni să avem o altă şedinţă unde vorbim despre titularii de ministere”.

El a adăugat că este posibil ca luni să fie încheiat protocolul alianţei, iar marţi să fie aleşi noii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Marcel Ciolacu a menţionat că în şedinţa Consiliului Politic Naţional va propune ambele variante, cu premier PSD şi cu premier PNL, va prezenta condiţiile în ambele cazuri şi va prezenta negocierile care au avut loc, iar colegii săi vor decide formula finală.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025