Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că în informaţiile pe care le are de la guvernele Republicii Moldova şi Ucrainei nu s-a făcut referire la faptul că George Simion este ”spion rus” sau la faptul că acesta a avut întâlniri cu vreun spion rus.
El a fost întrebat dacă va face publice toate datele cu privire la interdicţia lui George Simion de a intra în Republica Moldova, aşa cum a solicitat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
“În ce priveşte desecretizarea, eu am făcut o adresă oficială atât prim-ministrului din Republica Moldova, cât şi celui din Ucraina. Dânşii nu mi-au răspuns mie direct, ci mi-au răspuns prin serviciile de intelligence din cele trei state. Eu am primit aceste informaţii, nu mă pot referi textual la ce este în acele informaţii, nici nu mai ţin minte foarte bine, dar ce vă spun cu certitudine, că niciuna dintre cele două informări, nici cea din Republica Moldova, nici cea din Ucraina nu au făcut referire la faptul că domnul Simion este spion rus şi nu am primit detaliat că a avut întâlniri cu vreun spion rus. Părerea mea că ceea ce se întâmplă de fapt îl favorizează pe domnul Simion de a merge în turul doi, pentru că s-a escaladat o acuză. Din informaţiile pe care le am eu, ca prim-ministru, ca şi din informaţiile pe care le are Guvernul, această acuză nu se confirmă şi va aduce un avantaj domnului Simion”, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la Institutul Cultural Român din Londra, potrivit Agerpres.
El a precizat că preşedintele Comisiei pentru controlul SRI din Parlament, Ioan Chirteş, ar trebui să îşi dea demisia de urgenţă.
“Presupun că o să cerem Serviciului Român de Informatii şi o să dea detaliile, pentru că s-a mai întâmplat un lucru foarte grav, din punctul meu de vedere. (…) Şeful Comisiei SRI declară că el are informatii că domnul Simion este spion rus şi a avut întâlniri cu agenţi străini. De unde ştie şeful Comisiei SRI? (…) Dânsul crezând că este inteligent, într-o campanie electorală, a spus o gogomănie cât el de mare, el reprezentând Parlamentul României şi fiind preşedintele unei comisii de control, el s-a transformat…, că acele informatii le are de la SRI, a atras SRI în campania electorală, lucru total nepermis. Din punctul meu de vedere, domnul deputat ar trebui de urgenţă să îşi dea demisia, că îl depăşeste funcţia şi pălăria de preşedinte al unei comisii de control al unui serviciu de informaţii”, a afirmat Ciolacu.
Miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu să comunice public conţinutul documentelor care motivează interzicerea lui George Simion în Ucraina şi Republica Moldova.
Europarlamentarul Cristian Terheş, candidat la Preşedinţie, a afirmat, miercuri seară, că premierul Marcel Ciolacu are ”material compromiţător” despre George Simion, în legătură cu interdicţia acestuia de a intra în Ucraina şi Republica Moldova. ”Nu ar fi normal ca aceste date să fie publice?!”, a declarat Terheş.
Cristian Terheş s-a referit, miercuri seară, într-o dezbatere electorală la Antena 3, la ”o serie de informaţii care s-au vehiculat în spaţiul public” cu privire la George Simion.
Potrivit lui acestuia, ulterior, autorităţile din Republica Moldova au afirmat că şi în perioada în care George Simion s-a aflat în Republica Moldova a avut astfel de întâlniri.
”Acestea sunt date, fapte care s-au vehiculat în spaţiul public. Niciunul dintre noi nu am avut, însă, acces efectiv la vreo informaţie până la un punct”, a mai declarat Terheş.
Potrivit acestuia, premierul Marcel Ciolacu a fost notificat, în februarie 2024, de către autorităţile de la Chişinău cu privire la interdicţia lui George Simion de a intra în Republica Moldova, decizie rămasă definitivă.
”Domnul Marcel Ciolacu spune – voi cere şi eu de la autorităţile ucrainene şi moldoveneşti informaţii să-mi spună dacă ceea ce se vehiculează este adevărat (…) Domnul Marcel Ciolacu, în data de 17 martie 2024, în cadrul unui interviu, spune: «Am văzut documentele, am văzut deciziile, care sunt întemeiate». Dintre noi 14 există un candidat care are material compromiţător despre alt candidat şi ambii vor să fie preşedinte. Nu ar fi normal ca aceste date să fie publice?!”, a mai afirmat candidatul la Preşedinţie.
Recent, Cristian Terheş a afirmat, la Antena 3, că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.
Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…
Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…
Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…
Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…
Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…
This website uses cookies.
Read More