Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că prin modificarea introdusă de Guvern privind alocaţiile pentru copii “se taie 80%”, în condiţiile în care legea prevede majorarea acestora cu 100%.
“Este a treia ordonanţă, dar modificarea este că taie 80%, nu că măreşte cu 20%, fiindcă legea este cu mărire de 100%. Să vină ordonanţa, să o dea, să emită ceva, să îşi asume ceva odată, că până acum nu şi-a asumat absolut nimic acest Guvern. (…) PSD vrea să respecte legile ţării, respectiv dublarea alocaţiilor”, a spus Ciolacu la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD, întrebat dacă social-democraţii vor respinge sau vor amenda ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind alocaţiile pe care urmează să o aprobe Executivul.
El a adăugat, citat de Agerpres, că, în momentul de faţă, Guvernul poate susţine financiar dublarea alocaţiilor. “Am văzut ce sume vin de la Uniunea Europeană. Cu acele sume Guvernul poate să îşi acopere deficitul pe anul următor”, a explicat liderul PSD.
Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…
Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Buna seara. Va rugam din suflet sa faceti cv ptr copii acestei tari si daca se poate cv si pentru asistenții maternali care nu avem libere,sărbători legale,concedii. Macar daca ni sar plati concediu . Nu ne permitem să plecăm cu copii. Noi lucrăm 365 de zile non stop. Si chiar si ptr alocațiile de plasament care sunt mizere
Ce a faca un copil cu 6oo roni pe care îi primește? Dacă aș primi un răspuns ar fi nemaipomenit. O seara frumoasa