Update articol:

Ciolacu: PSD va ieşi primul în competiţia cu celelalte partide, dar asta nu înseamnă că automat va da şi prim-ministrul

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că PSD va ieşi primul la viitoarele alegeri în competiţia cu celelalte partide, dar asta nu înseamnă că automat va da şi prim-ministrul, în cazul în care el va fi ales preşedintele ţării.

Ciolacu a fost întrebat dacă îşi menţine ideea de a nu numi un premier de la PSD în cazul în care el va fi ales preşedintele României.

“PSD va face parte din viitoarea coaliţie de guvernare. Votul românului îl respecţi. Eu am spus că următorii ani pentru România sunt cei mai importanţi ani de dezvoltare. Eu îmi doresc ca în următorii ani să intrăm într-o logică de a depăşi ura. Politicul tradiţional are această abordare, de ură şi de a te duce la vot să votezi împotriva cuiva, nu pentru ce a făcut, nu pentru că s-a descurcat, nu pentru că a muncit. Să fii împotriva cuiva – lucru care ne-a dominat în toate alegerile prezidenţiale din ultimii 20 de ani. Am venit cu o explicaţie foarte clară că puterea, în perioada următoare, va trebui împărţită. Această împărţire o să o decidă românii. Eu în acest moment consider că PSD va ieşi primul în competiţia cu celelalte partide, dar asta nu înseamnă că automat PSD va da şi prim-ministrul”, a explicat Ciolacu, într-o emisiune la România TV.

Premierul a afirmat că automat PSD va fi la guvernare, iar “puterea trebuie împărţită”.

“Mi-am asumat acest lucru în primul rând în faţa colegilor mei. Aşa gândesc, aşa cred că e corect pentru România. Am văzut când puterea a fost în mâna unui singur om, am văzut când un om a avut ambiţia să aibă ‘guvernul său’ unde s-a ajuns. (…) Am văzut şi unde duce această dorinţă de a conduce totul. Niciodată nu a dus într-o direcţie corectă şi bună. Eu sunt ferm convins – colegii mei au înţeles foarte bine mesajul, fiindcă şi eu şi ei dorim binele românilor şi al României”, a susţinut acesta. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/09/2025)

Reluare tranzactionare ora 10:15 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlu III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 858/04.09.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni FP

SOCEP S.A. (SOCP) (04/09/2025)

Conferinta telefonica investitori si analisti 05.09.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/09/2025)

Solicitare de completare a Convocatorului AGA din 29/30 septembrie 2025