România nu mai poate fi spectator în propriile sale relaţii externe, este un stat mare, doar preşedinţii din ultimii 20 de ani au fost mici, a afirmat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
“Ca să ai o poziţie externă puternică şi o armată modernă, trebuie să ai o economie capabilă să finanţeze aceste obiective. În esenţă, un preşedinte are două prerogative fundamentale: este comandantul suprem al Armatei şi reprezintă ţara în relaţiile internaţionale. Din această perspectivă, vreau să vă spun foarte clar: România nu va intra şi nu va fi atrasă în niciun război! Pacea şi stabilitatea sunt condiţiile fundamentale pentru prosperitate. Voi avea grijă să rămână aşa. Voi fi garantul independenţei naţionale, dar nu voi fi niciodată de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Avem nevoie de o armată de profesionişti. La fel cum avem nevoie de echipamente moderne”, a declarat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Congresul PSD.
El a precizat că alocarea a 2,5% din PIB pentru Apărare va continua şi pe viitor, iar în domeniul politicii externe a arătat că îşi doreşte o abordare mai ambiţioasă care să fie caracterizată prin pragmatism şi urmărirea obiectivelor naţionale în parteneriat cu aliaţii noştri din Uniunea Europeană şi NATO.
“România nu mai poate fi spectator în propriile sale relaţii externe. România este un stat mare, doar preşedinţii din ultimii 20 de ani au fost mici. Am demonstrat că se poate atunci când acţionezi strategic şi ai un plan. De 13 ani, România ciocănea la uşa Schengen şi nu ne auzea nimeni. Guvernul pe care îl conduc a reuşit să deschidă această uşă. După ani întregi de promisiuni, lucrurile au început să se mişte. Şi vă spun acum: până la sfârşitul anului, vom avea o aderare completă la Schengen. În 2026, România va intra şi în OCDE!”, a afirmat Ciolacu.
Liderul PSD a adăugat că interesele economice ale României vor fi “cap de listă” în relaţiile noastre externe.
“Reprezentanţii celor mai puternice companii româneşti vor merge în deplasările externe. Avioanele prezidenţiale trebuie să transporte capital românesc, nu crose de golf!”, a susţinut Ciolacu.
Potrivit acestuia, în politica externă, România trebuie să devină un centru strategic la nivel regional.
“Construim cea mai mare bază NATO din Europa şi suntem parte activă a tuturor coridoarelor strategice: militare, de transport, de energie sau logistice. Astăzi, deciziile regionale şi geopolitice nu mai pot ocoli România. Aşadar, avem oportunităţi. Ne trebuie curaj şi pentru a le valorifica. De aceea, avem nevoie de aliaţi puternici: Uniunea Europeană şi SUA. Este un fapt că securitatea României se datorează în primul rând Statelor Unite ale Americii şi NATO. Dar, este pentru prima dată când beneficiem de capital american pentru a ne moderniza armata şi a dezvolta industria locală de armament”, a explicat premierul.
El a vorbit şi despre şansa uriaşă pe care România o are în privinţa eliminării vizelor pentru românii care vor să călătorească în SUA.
Cu referire la Uniunea Europeană, Ciolacu a menţionat relaţiile cu aliaţii tradiţionali Germania, Spania, Italia, Franţa, alături de care ţara noastră va continua să-şi coordoneze poziţiile şi acţiunile comune, dar şi despre dezvoltarea parteneriatului strategic cu Marea Britanie.
Liderul social-democraţilor s-a referit şi la lărgirea orizonturilor, ca ţară, pentru a avea anvergură internaţională. “O anvergură internaţională, înseamnă să ai curajul să îţi lărgeşti orizonturile. Vom căuta noi surse de atragere a investiţiilor atât din vecinătate – şi aici mă refer la Turcia, cât şi din ţările din Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu şi Asia. Vom deveni atractivi dacă vom miza pe energie verde şi dezvoltarea noilor tehnologii”, a spus el.
În altă ordine de idei, el a punctat că nu vrea să mai existe dispute între preşedinte şi Guvern atunci când vine vorba de interesele naţionale.
“Atât preşedintele, cât şi premierul trebuie să acţioneze coordonat, inteligent şi determinat, să impună interesele României la Bruxelles. Indiferent din ce partid fac parte. Cearta între români şi denigrarea României în cancelariile occidentale trebuie să înceteze. Interesele României nu mai trebuie negociate pentru mize personale!”, a transmis preşedintele PSD.