Politica

Ciolacu: Votul PSD la moţiunea împotriva lui Virgil Popescu a fost pentru coaliţie, nu pentru un ministru

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că votul deputaţilor social-democraţi la moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost pentru coaliţie şi nu pentru un “anumit ministru”, potrivit Agerpres.

“Eu în primul rând aş vrea să le mulţumesc colegilor mei din PSD. Ei nu au dat un vot pentru un anumit ministru, au dat un vot pentru această coaliţie. Nu poţi să dai altfel de vot decât s-a decis şi să ai pretenţia că menţii o coaliţie. Nu există, în acest moment, în România, altă coaliţie care poate să conducă România şi le mulţumesc colegilor mei”, a afirmat preşedintele PSD, într-o declaraţie de presă susţinută împreună cu premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL.

Liderul PSD a fost întrebat în legătură cu faptul că el s-a abţinut la votul de la moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Ciolacu a adăugat că votul său a fost “de principiu”.

“În ceea ce priveşte votul meu, a fost un vot de principiu, în care niciun ministru, din partea mea, nu are un cec în alb şi cred că aceeaşi atitudine are şi domnul prim-ministru. Repet, votul meu a fost un vot de principiu, niciun ministru nu are un vot în alb”, a mai spus liderul PSD.

Ciolacu a fost întrebat de un jurnalist şi dacă îşi menţine poziţia că ministrul Virgil Popescu ar trebui remaniat, iar în acel moment premierul Nicolae Ciucă a intervenit şi a precizat că “remanierea se face la Guvern”.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 85 voturi “pentru”, 191 “contra” şi o abţinere, moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More