Politica

Cioloş: USR PLUS trebuie să pornească de acum cu ideea că în 2024 trebuie să dea preşedintele României

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a apreciat că partidul “trebuie să pornească de acum” cu ideea că în 2024 va trebui să dea preşedintele României.

Precizările au fost făcute în cadrul unei dezbateri, organizate la Cluj, între cei trei candidaţi la conducerea USR PLUS: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău.

“Acest partid, USR PLUS, trebuie să pornească de acum cu ideea că în 2024 trebuie să dea preşedintele României, pentru că doar aşa vom putea să ne ducem la îndeplinire ideile, visurile şi idealurile (…), pentru că ştiţi cum e structurată societatea românească. Deci trebuie să aibă ambiţii (viitorul preşedinte USR PLUS, n.r), şi ca să aibă ambiţii şi să fie credibil cu aceste ambiţii, trebuie să creeze în interiorul organizaţiei o atmosferă unde oamenii să simtă că sunt utili, că sunt apreciaţi, că munca lor e apreciată, că pot să se exprime şi că putem avea încredere unii în ceilalţi”, a spus Cioloş, în cadrul dezbaterii, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, USR PLUS trebuie să câştige suficient de multă încredere din partea românilor, pentru a dovedi că poate să guverneze singur.

“Acest partid trebuie să crească. Acest partid trebuie nu doar să guverneze acum România şi să iasă dintr-o situaţie complicată în care a intrat. Acest partid trebuie să câştige suficient de multă încredere din partea românilor, pentru a dovedi că poate să guverneze singur, chiar dacă nu va fi, probabil, foarte devreme în această situaţie. Dar trebuie să pornim de la această premisă, că nu mai suntem un partid umbră sau un partid dependent de politica făcută de alte partide”, a spus el.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More