Politica

Cîţu: Nu vreau să mai închidem activităţile economice la peste 3 la mie, certificatul verde – o propunere ca să rămână deschise

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că Guvernul nu vrea să mai închidă activităţile economice în cazul în care rata de incidenţă a cazurilor de COVID este de peste 3 la mie, dar ia în calcul să introducă pentru evenimente private de genul nunţi şi botezuri, dar şi în restaurante şi cafenele măsura monitorizării prin certificatul verde pentru COVID.

 

Premierul a fost întrebat de jurnalişti la Palatul Victoria când ar urma să fi aprobat în Guvern certificatul verde pentru COVID şi dacă măsura ar urma să fie aplicată şi în restaurante, cafenele sau doar pentru evenimente private – nunţi, botezuri.

“În primul rând, trebuie să fie adoptată Hotărârea CNSU, ca apoi să fie hotărâre de guvern în şedinţa de guvern. Direcţia în care mergem este următoarea: nu vreau să mai închidem activităţile economice peste 3 la mie şi atunci, ca să rămână deschise aceste activităţi, trebuie să avem o formă de monitorizare. Certificatul verde, mai ales că acum se poate verifica şi prin acel cod QR, foarte simplu, este una dintre propuneri ca aceste activităţi să rămână deschise, dar pe baza unui certificat verde. Deci, restaurantele pot să rămână deschise pe baza unui certificat verde, este o propunere, vedem dacă va fi aprobată în CNSU. Ideea este, bineînţeles, vorbim după aceea de personalul din restaurante; de exemplu, trebuie să poarte mască tot timpul, deci sunt câteva condiţii, dar pornim de la ideea de bază că nu vrem să mai închidem activitatea economică peste 3 la mie”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

El a argumentat astfel: “Acum avem şi vaccin, avem şi un mod de a verifica dacă cineva a fost vaccinat, dacă a fost testat sau dacă a trecut prin boală, deci avem acest certificat verde. Este un mod de a menţine economia deschisă, dar, în acelaşi tuimp, de a păstra şi anumite reguli”.

Întrebat când ar urma să fie adoptată măsura privind certificatul verde în cazul participării la evenimente, premierul a precizat că “cel mai târziu săptămâna viitoare”.

“Săptămâna aceasta vom mai avea discuţii cu INSP, Ministerul Sănătăţii, să vedem care este cea mai bună formulă. Eu vă spun preferinţa mea, aşa cum am spus şi în ceea ce priveşte şcoala, vreau să fie cu prezenţă fizică, să găsim măsurile să avem şcoală cu prezenţă fizică, aşa vă spun că nu vreau să închidem economia. (…) Cât mai curând trebuie să venim cu această decizie, pentru ca oamenii să ştie exact care sunt măsurile pentru a depăşi un anumit prag, 3 la mie”, a mai declarat Cîţu.

Articole recente

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 7,85%

Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…

28 de minute ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

2 ore ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

3 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

3 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

4 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More