Politica

Cîţu: Trebuie să găsim o soluţie pe termen lung la criza din energie; dacă nu, vom cârpi

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, afirmă că o soluţie la criza din energie trebuie gândită pe termen lung, iar aceasta trebuie să vină de la Guvern, apoi discutată în coaliţie.

“PNL a făcut deja propunerile în coaliţie, noi mergem în direcţia extinderii capacităţii de producţie, vrem un plan transpartinic în care să ne asigurăm că în fiecare an o sumă este alocată investiţiilor în acest sector, ca să avem securitate energetică până în 2026. Trebuie să grăbim legea offshore, este nevoie de aceste investiţii. Dar revin la ce vă spun de câteva săptămâni, întâi soluţiile trebuie să vină de la Guvern. Le vom vedea, le vom discuta, avem şi noi opiniile noastre, PSD are opiniile pe care şi le-a exprimat deja în spaţiul public. După ce vom avea o soluţie în coaliţie, vom veni şi o vom prezenta”, a declarat Cîţu, la Senat, potrivit Agerpres.

În opinia sa, soluţia la această problemă trebuie să fie una “pe termen lung”.

“Nu este vorba numai de o soluţie pentru 1 aprilie, trebuie să luăm o soluţie pe termen lung. Dacă nu venim cu o soluţie pe termen lung, vom discuta peste şase luni din nou şi iarăşi vom sta şi vom cârpi. E bine să stăm acum, mai bine să măsurăm de 100 de ori şi să tăiem o dată, decât să stăm să revenim asupra soluţiilor”, a adăugat preşedintele PNL.

Articole recente

Ministrul italian afirmă că nivelurile de stocare a gazelor sunt excelente în Italia și Europa; Italia nu este pregătită să demoleze centralele electrice pe cărbune

Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…

20 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

26 de minute ago

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

43 de minute ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

2 ore ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More