International

Ciucă: Ideea achiziţiei în comun a unor echipamente militare merită toată atenţia

Ideea achiziţiei în comun de către România şi alte state europene a unor echipamente militare este o idee care merită toată atenţia noastră şi trebuie să vedem modalităţile de a intra în acest proiect, a declarat joi prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a fost întrebat cum comentează intenţia României de a cumpăra în comun cu alte state NATO sau partenere sisteme de apărare antirachetă şi dacă a fi parte dintr-un sistem european de apărare este mai eficient.

“Au fost o serie întreagă de decizii care au vizat acţiuni comune la nivel european. Discutăm de ceea ce s-a întâmplat în pandemie şi am văzut că a fost o procedură care a funcţionat. În acest moment se discută despre achiziţia în comun de gaze naturale şi, de asemenea, este un procedeu pe care liderii îl susţin, urmând să se găsească procedura tehnică de aplicare. Ca atare, ţinând cont de capacitatea industriei de apărare, această idee a achiziţiei în comun a unor echipamente militare – ea a fost discutată şi aprobată la nivel european – cred că este o idee care merită toată atenţia noastră şi trebuie să vedem care sunt modalităţile de a intra în acest proiect”, a precizat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei efectuate la Platforma Industrială Dacia Mioveni, în judeţul Argeş.

Întrebat care va fi criteriul privind contribuţia României, dacă va fi egal cu al celorlalte ţări, el a opinat că asigurarea şi repartiţia echipamentelor în procente trebuie să se facă “în funcţie de dimensiunea fiecărei forţe armate, a fiecărui stat în parte”.

“Şi, bineînţeles, de nivelul de dezvoltare a echipamentului respectiv pe arma şi specialitatea specifică fiecărei armate în parte”, a punctat Ciucă.

Un număr de 14 state membre sau partenere ale NATO, printre care şi România, au semnat joi o scrisoare de intenţie pentru achiziţionarea comună de sisteme de apărare aeriană din categoria sistemelor Arrow 3 şi Patriot, a relatat Reuters.

Ceremonia de semnare a European Skyshield Initiative (ESSI) a avut loc la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles.

Ţările participante sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Ţările de Jos şi Ungaria.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

23 de minute ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

32 de minute ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More