Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRamona Jurubiță, coordonatorul CDR în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.
Coaliția pentru Dezvoltarea României a transmis, astăzi, un comunicat de presă prin care întreabă autorităţile dacă măsurile din OUG 114 pot fi suspendate până la finalizarea discuţiilor cu mediul de afaceri.
CDR susţine: “Dincolo de efectele nefaste ale OUG 114, rămâne o întrebare deschisă pe care o vom adresa tuturor decidenților: există disponibilitatea de a suspenda aceste măsuri până la identificarea, în urma dialogului, a unor soluții pertinente? CDR este pe deplin pregătită pentru o discuție amplă privind sustenabilitatea bugetară, sistemul fiscal din România și legătura acestuia cu competitivitatea firmelor”.
Ramona Jurubiță, coordonatorul CDR în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, spune: „Mandatul meu, de a asigura coordonarea CDR pentru următoarele șase luni a început sub auspiciile unor schimbări de legislație care nu au făcut obiectul niciunei consultări cu mediul de afaceri, dar care au afectat profund zone importante ale economiei. Ca urmare a scrisorilor noastre s-au deschis câteva canale de comunicare pe care le considerăm un început de dialog, atât din partea unor ministere, cât și din partea unor partide politice. În această săptămână vor debuta o serie de întâlniri și de aceea înnoim apelul public, tuturor celor care au primit analiza noastră, să fie deschiși la dialogul cu mediul de afaceri pentru a limita impactul acestor prevederi. Cred că împreună putem găsi cele mai bune soluții economice care să asigure pe termen lung resursele bugetare inclusiv pentru investiții esențiale pentru România.”
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) a transmis, la finalul lunii ianuarie, o scrisoare tuturor instituțiilor cu rol legislativ sau de reglementare din România, cu solicitarea de a reanaliza pertinența măsurilor din Ordonanța de Urgență 114/2018. https://financialintelligence.ro/coalitia-pentru-dezvoltarea-romaniei-este-deosebit-de-important-ca-guvernul-sa-reflecteze-la-riscul-sistemic-pe-care-il-poate-induce-economiei-prin-oug-114-2018/
În sprijinul acestei solicitări, CDR a prezentat detalii din perspectiva celor mai importante domenii afectate precum energie, telecomunicații, sectorul bancar sau sistemul de pensii private, dar și al impactului la nivelul cetățenilor.
Corecţiile care vor fi aduse prin al doilea pachet de măsuri sunt necesare pentru a…
Ministerul Energiei publică o formă revizuită a proiectului de Ordonanță de urgență a Guvernului privind…
* Potrivit agenţiei ruse TASS, serviciile speciale ucrainene au încercat să folosească mașini încărcate cu…
Resursele globale de petrol recuperabile au înregistrat o creștere netă în ciuda producției, impulsionate de…
În continuare, nivelul Indicatorului de Încredere Macroeconomică (publicat de CFA) și ambele sale componente indică…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că este o mare diferenţă între negocieri care se…
This website uses cookies.
Read More