Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Liderii coaliţiei guvernamentale au convenit, luni, creşterea pensiilor cu 12,5%, la care ar urma să se adauge ajutoare pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei, potrivit unor surse politice, citate de Agerpres.
Aceste măsuri vizează o încadrare într-o anvelopă de 15,8% şi un impact bugetar de 17,5 miliarde de lei.
Astfel, punctul de pensie ar urma să crească cu 12,5% anul viitor. Cei cu pensii sub 1.500 de lei ar urma să primească un ajutor de 1.000 de lei, cei cu pensii între 1.500 şi 2.500 de lei – 800 de lei, iar cei cu pensii între 2.500 şi 3.000 de lei – 600 de lei.
De asemenea, s-ar fi convenit ca indemnizaţia acordată veteranilor de război şi văduvelor de război să crească cu 30% şi acordarea unei a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu handicap.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Exceptional!😩
Ai dat-o in bara Budigai cu indexarea asta de rahat.
Cumularzii iau:
10% ca pensionar de la 01.01.2022,
25% ca salarariu de bugetar din septembrie 2022,
12,5% ca pensionar de la 01.01.2023.
Intelegi ceva din aritmetica?
Total cumulard bugetar =46,5%!
😵
Sunt 400.000 de trompete in primarii si alte locuri calde.
Flatulenții au primit 46,5% in 2022 ,efectiv.
Inimaginabil cum ati creat o alta categorie de speciali!
😵
Cum sa desfiintati voi pensiile speciale?
Cum? , cand creati pe banda rulanta speciali!😡