Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat un control la nivel naţional privind modul de depozitare a băuturilor, fiind deja vorba despre tone de produse oprite de la comercializare.
“În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, comisarii ANPC, sub directa coordonare a preşedintelui ANPC, Claudiu Dolot, desfăşoară ample verificări referitoare la modul în care sunt depozitate băuturile. Din păcate, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte regiuni din ţară au fost descoperite cantităţi mari de băuturi (de diferite tipuri) depozitate necorespunzător, în spaţii neautorizate, la temperaturi şi de peste 40°C, în directa acţiune a razelor soarelui. Până în acest moment discutăm de tone de produse oprite de la comercializare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ANPC.
Potrivit sursei citate, acţiunea este în desfăşurare şi la final vot fi prezentate şi concluziile concrete.
“Au existat şi situaţii în care a fost nevoie să solicităm sprijinul reprezentanţilor Poliţiei pentru a ne putea desfăşura acţiunile de control şi, cu această ocazie, le mulţumim pentru operativitate”, se mai arată în postare.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More