Update articol:

Comisarul european pentru Energie va avea o reuniune bilaterală cu ministrul român al Energiei, la Atena

Kadri Simson
Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, va efectua o vizită la Atena în perioada 18-19 ianuarie pentru a fi gazda reuniunii ministeriale a Grupului la Nivel Înalt pentru Cooperare Regională în domeniul energiei din Centrul şi Sud-Estul Europei (CESEC), transmite agenţia greacă ANA, potrivit Agerpres.

Potrivit Executivului comunitar, reuniunea ministerială se va apleca asupra priorităţilor viitoare, inclusiv dezvoltarea energiei regenerabile şi planificarea viitoarelor reţele electrice, rolul gazelor regenerabile şi hidrogenului în atingerea obiectivelor REPower EU precum şi importanţa diversificării importurilor de gaze.

În marja reuniunii ministeriale, comisarul european pentru Energie va avea o reuniune bilaterală cu ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja.

Iniţiativa de Cooperare Regională în domeniului energiei din Centrul şi Sud-Estul Europei (CESEC) a fost înfiinţată în 2015 şi lucrează pentru accelerarea integrării pieţelor de gaze şi electricitate din regiune cu un accent pe proiecte de infrastructură energetică transfrontaliere şi transeuropene.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/03/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 28.02.2026

Turbo Short Certificates on Brent Crude Oil Future (RBBRETS1) (02/03/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 12:50 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

MedLife S.A. (M) (02/03/2026)

Notificare rascumparare actiuni proprii 23 - 27 februarie 2026

BRK WTI Turbo Short 70 (BKWTITS40) (02/03/2026)

Notificare SSIF BRK Financial Group - atingere bariera

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (02/03/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie