Categories: Fără categorie

Comisia Europeană își intensifică acțiunile de consolidare a măsurilor de pregătire și răspuns la coronavirus

Comisia Europeană lansează un set suplimentar de acțiuni menite să contribuie la limitarea răspândirii coronavirusului, să salveze vieți și să consolideze reziliența pieței interne, potrivit unui comunicat. Comunicarea Comisiei privind măsurile suplimentare de răspuns la pandemia de COVID-19 stabilește etapele următoare în domenii esențiale pentru a consolida răspunsul UE la recrudescența numărului de cazuri de COVID-19:

  1. Îmbunătățirea fluxului de informații pentru a permite luarea deciziilor în cunoștință de cauză

Pentru a îmbunătăți partajarea datelor la nivelul UE, Comisia face apel la statele membre să furnizeze toate datele relevante Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Comisiei.

2. Implementarea unor testări mai eficace și mai rapide

Testarea este un instrument decisiv pentru încetinirea răspândirii noului coronavirus. Pentru a promova o abordare comună și pentru a efectua teste în mod eficace, Comisia adoptă astăzi o Recomandare privind strategiile de testare vizând epidemia de COVID-19, inclusiv utilizarea testelor rapide de depistare a unor antigeni.

3.Utilizarea deplină la nivel transfrontalier a aplicațiilor de depistare a contacților și de avertizare

Aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare contribuie la ruperea lanțurilor de transmitere. Până în prezent, statele membre au creat 19 aplicații naționale de depistare a contacților și de avertizare, care au fost descărcate de peste 52 de milioane de ori.

4.Vaccinarea eficace

Comisia va institui un cadru de raportare comun și o platformă pentru monitorizarea eficacității strategiilor naționale de vaccinare. Pentru a partaja cele mai bune practici, concluziile primei revizuiri a planurilor naționale de vaccinare vor fi prezentate în noiembrie 2020.

5. Informarea eficace a cetățenilor

Toate statele membre ar trebui să relanseze campanii de comunicare pentru a combate informațiile false, înșelătoare și periculoase care continuă să circule.

6.Asigurarea produselor esențiale

Comisia a lansat o nouă achiziție comună de echipamente medicale necesare vaccinării. Pentru a oferi statelor membre un acces mai bun și mai ieftin la instrumentele necesare pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea COVID-19, Comisia extinde astăzi suspendarea temporară a taxelor vamale și a TVA la importul de echipamente medicale din țări din afara UE. Comisia propune, de asemenea, ca spitalele și medicii să nu fie obligați să plătească TVA pentru vaccinurile și kiturile de testare utilizate în lupta împotriva noului coronavirus.

7.Facilitarea călătoriilor în siguranță

Comisia face apel la statele membre să aplice pe deplin Recomandarea adoptată de Consiliu privind o abordare comună și coordonată a restricționărilor liberei circulații. Cetățenii și întreprinderile doresc claritate și previzibilitate. Ar trebui să se renunțe la orice măsură rămasă legată de controlul la frontierele interne în contextul pandemiei de COVID-19.

8.Extinderea culoarelor verzi

Comisia propune să se extindă abordarea bazată pe culoare verzi pentru a se asigura că transportul multimodal funcționează eficient în domenii precum transportul de mărfuri feroviar și pe apă și transportul aerian de mărfuri și oferă orientări suplimentare pentru a facilita punerea sa în practică.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More