Categories: Fără categorie

Comisia Europeană recomandă ca frontierele externe ale UE să rămână închise până pe 15 iunie

Comisia Europeană recomandă menţinerea frontierelor externe ale UE închise pentru cel puţin încă o lună, până la 15 iunie, din cauza pandemiei de COVID-19, informează DPA şi AFP, citând un comunicat al executivului comunitar.

În pofida primelor relaxări ale măsurilor de luptă împotriva pandemiei de COVID-19 în cadrul blocului comunitar, “situaţia rămâne fragilă atât în Europa cât şi în lume”, se menţionează în comunicat.

Este pentru a doua oară când executivul comunitar invită statele membre să prelungească interdicţia asupra călătoriilor de la instituirea sa, pe 17 martie.

Această închidere a frontierelor externe ale UE şi ale spaţiului Schengen prevede o serie de excepţii, precum cele pentru cetăţenii europeni şi familiile lor, rezidenţii de lungă durată, diplomaţi, personalul medical sau cercetători, potrivit Agerpres.

Ea afectează în total 30 de ţări, inclusiv Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, din Spaţiul Economic European.

“Trebuie să punem capăt progresiv restricţiilor la libera circulaţie şi controalelor la frontierele interne, înainte de a putea ridica restricţiile de intrare aplicate la frontierele externe şi a garanta accesul în UE a cetăţenilor din ţările terţe”, a explicat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, citată într-un comunicat.

Numeroase state membre ale UE au reinstituit controalele la frontiere pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului, atât asupra persoanelor cât şi a transportului de mărfuri, o derogare de la libera circulaţie în spaţiul Schengen.

“Restabilirea funcţionării normale a liberei circulaţii în spaţiul Schengen va fi primul nostru obiectiv, imediat ce situaţia sanitară o va permite”, a subliniat Ylva Johansson.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

3 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

3 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

4 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

4 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More