Update articol:

Comisia Europeană solicită contribuţii pentru reforma fondurilor de capital de risc

Comisia Europeană solicită contribuţii pentru reforma fondurilor de capital de risc
 - poza 1

Comisia Europeană a anunţat joi că solicită feedback cu privire la obstacolele cu care se confruntă fondurile UE cu capital de risc şi de creştere şi cu privire la posibilele măsuri de abordare a acestora, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

În acest scop, Comisia a deschis două consultări: una specifică, care se adresează principalelor părţi interesate, cum ar fi administratorii de fonduri, întreprinderile, investitorii instituţionali, precum şi autorităţile publice şi autorităţile de supraveghere, şi una publică, la care oricine poate contribui.

Contribuţia va sprijini activitatea de politică a Comisiei în cadrul uniunii economiilor şi investiţiilor şi al strategiei privind întreprinderile nou-înfiinţate şi extinderea acestora, în special eforturile de îmbunătăţire a accesului la finanţare pentru întreprinderile inovatoare din UE.

“Fondurile cu capital de risc şi de creştere joacă un rol esenţial în finanţarea economiei UE, inclusiv a iniţiativelor inovatoare şi strategice. Acestea sprijină întreprinderile de la stadiile incipiente de dezvoltare până la fazele ulterioare de creştere. O piaţă europeană mai dinamică şi mai integrată pentru astfel de fonduri este esenţială pentru deblocarea potenţialului de creştere al UE şi pentru consolidarea competitivităţii sale la nivel mondial. Printr-un acces mai bun la finanţare, întreprinderile inovatoare din UE vor putea să îşi continue extinderea şi crearea de locuri de muncă aici, în UE”, a informat Executivul comunitar.

În acest context, Comisia are în vedere o revizuire a Regulamentului privind Fondul european cu capital de risc (EuVECA) în cadrul strategiei sale privind uniunea economiilor şi investiţiilor, planificată pentru adoptare în al treilea trimestru al anului 2026.

În vederea maximizării impactului asupra competitivităţii şi creşterii economice în UE, Comisia are în vedere, de asemenea, o posibilă iniţiativă politică mai amplă dincolo de cadrul EuVECA, care ar acoperi o gamă mai largă de administratori de fonduri cu capital de risc şi de creştere.