Update articol:

Bolojan: Miniştrii şi parlamentarii PNL au mandat să susţină proiecte de reducere a cheltuielilor de funcţionare a statului

Ilie Bolojan Sursa Facebook
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că miniştrii şi parlamentarii PNL au primit mandat să susţină proiectele de reducere a cheltuielilor de funcţionare a statului, menţionând, în acest sens, şi fuzionarea unor agenţii din subordinea ministerelor şi a Parlamentului, potrivit Agerpres.

Liderul PNL a anunţat că proiectul de buget va fi înaintat Parlamentului până la finalul lunii ianuarie.

“Suntem într-un an dificil din punct de vedere al echilibrelor bugetare, am încheiat anul cu un deficit mare. Avem un angajament de reducere a acestui deficit, într-o primă etapă, la 7%, iar acest angajament – odată respectat – va asigura credibilitate ţării noastre atât în faţa investitorilor, dar cât şi pentru a menţine echilibre în ceea ce priveşte funcţionarea statului. Ca atare, va fi o perioadă dificilă, în care Guvernul va fi pus în faţa unor decizii privind reforma cheltuielilor statului şi PNL a dat un mandat miniştrilor noştri şi tuturor parlamentarilor PNL să susţină proiecte care să aibă în vedere câteva direcţii importante, în primul rând reducerea cheltuielilor de funcţionare”, a explicat Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului.

El a precizat că “această măsură este una obligatorie”, având în vedere că ani de zile s-a cheltuit, ca stat, mai mult decât s-a putut permite şi s-au luat credite importante, iar în anii următori vor trebui contractate “credite într-un volum mare”.

“Dacă nu vor fi reduse cheltuielile de funcţionare ale statului, spaţiul de mişcare al oricărui guvern în anii următori va fi tot mai mic şi această condiţie este una absolut necesară ca să intrăm în nişte echilibre financiare”, a adăugat liderul PNL.

Bolojan a mai spus că a doua condiţie importantă este să se asigure accesarea fondurilor europene în anul acesta pentru a se păstra un volum de investiţii important, “care să creeze condiţii pentru dezvoltare şi pentru creştere economică în anii următori”.

El a spus că la fiecare ban accesat din fonduri europene este nevoie să se vină cu cofinanţare în aceeaşi măsură şi această direcţie este una foarte importantă pentru a menţine investiţiile.

“De asemenea, un lucru important este acela de a lua aceste măsuri, în primul rând în instituţiile din zona centrală, atât cele care sunt în subordinea Guvernului, şi miniştrii noştri au mandat pentru a veni cu propuneri de structuri ale ministerelor pentru a reduce aceste structuri, pentru a fuziona agenţii care sunt în coordonare, dar şi cele din coordonarea Parlamentului. Personal, în aceste zile am lucrat pentru a face un audit preliminar al acestor instituţii şi cred că putem realiza economii importante, precum reorganizările pe care le vom propune în perioada următoare”, a subliniat liderul PNL.

Potrivit acestuia, este important ca, până la finalul acestei luni, proiectul de buget să fie înaintat Parlamentului.

“Un lucru important pentru noi este bugetul, prin urmare în următoarele săptămâni vom lucra la partea de buget în aşa fel încât, până la finalul acestei luni, bugetul să fie înaintat Parlamentului, să-l putem dezbate, în aşa fel încât acest document foarte important pentru stabilitatea financiară a ţării noastre să fie pus în practică”, a declarat Bolojan.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (10/02/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari 2024

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (10/02/2025)

Completare Convocare AGAO din data de 24/25 februarie 2025

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (10/02/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 05.02.2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (10/02/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.02.2025 - 07.02.2025