Sanatate

Comitetul de coordonare a vaccinării: Nu există o recomandare oficială cu privire la administrarea în sarcină şi în timpul alăptării, însă acest lucru nu este descurajat atunci când se concluzionează că beneficiile depăşesc riscurile

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, vineri, informaţii privind sarcina, alăptarea şi fertilitatea feminină.
”Ca şi în cazul multor altor medicamente, în lipsa unor date suplimentare din studiile clinice (includerea unui număr semnificativ de gravide şi femei care alăptează în studiu), nu există o recomandare oficială cu privire la administrarea în sarcină şi în timpul alăptării, însă acest lucru nu este descurajat atunci când se concluzionează că beneficiile depăşesc riscurile”, a transmis Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, potrivit news.ro.
În ceea ce priveşte femeile însărcinate, Comitetul precizează că ”în acest moment, nu se recomandă ca vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de companiile BioNTech/Pfizer (Comirnaty) şi Moderna să fie utilizate în cazul femeilor însărcinate fără consultarea prealabilă a medicului şi fără a fi luate în considerare riscurile şi beneficiile individuale”.
Conform informaţiilor puse la dispoziţie de către producători, nu există până la acest moment suficientă experienţă în studiile clinice pentru a recomanda utilizarea Comirnaty şi Moderna în timpul sarcinii.
”În studiile pe modele animale nu s-au identificat efecte negative directe sau indirecte asupra embrionului/fătului, motiv pentru care vaccinarea poate fi luată în considerare atunci când beneficiile depăşesc riscurile asupra mamei sau fătului (exemplu: personal medical expus SARS-COV-2 sau persoane însărcinate cu afecţiuni preexistente care predispun la evoluţie severă a COVID-19)”, au mai precizat autorităţile.
Nici în ceea ce priveşte alăptarea nu există până în prezent studii cu privire la administrarea vaccinurilor Comirnaty şi Moderna în cazul femeilor care alăptează şi nu se cunoaşte până la acest moment dacă vaccinurile sunt excretate în laptele matern.
Poziţia Agenţiei Europene a Medicamentului este că nu sunt aşteptate riscuri în legătură cu alăptarea.
”În ceea ce priveşte fertilitatea, în studiile pe modele animale nu au fost evidenţiate efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra fertilităţii feminine”, au mai precizat autorităţile.
Două vaccinuri împoriva noului coronavirus au fost autorizate până acu în Uniunea Europeană, acestea fiind disponibile şi în România.
Vineri a început cea de-a doua etapă a vaccinării, în care sunt incluşi vârstnicii de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice şi cei care lucrează n sectoare considerate esenţiale.

Articole recente

Petrișor Peiu (senator AUR): „Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu-i umiliți pe români, nu îl primiți pe șeful OMV!“

AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…

9 minute ago

Economia la mâna deficitului (opinie Florin Cîțu)

Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…

34 de minute ago

Peste 10 ţări au majorat impozitele pentru bănci în 2024, susţine OCDE

Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…

54 de minute ago

BT acordă peste 10 milioane de euro companiei Pinum, pentru o fabrică de ultimă generație

Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…

o oră ago

Alegerile parlamentare din Republica Moldova și ieșirea din defensivă a României (Iulian Mareș)

Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…

o oră ago

Eazy Asigurări face clarificări: suntem o companie 100% românească, cu autorizație locală și prezență fizică pe teritoriul României

Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More